Vladimir Voronin anunță că va candida la Președinție

Vladimir Voronin anunță că va candida la Președinție
Foto: Agora.md

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin va fi candidatul formaţiunii pe care o conduce la funcţia de şef al statului. Anunţul a fost făcut de către liderul comunist în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Voi candida la sigur. Dar acum nu ne implicăm cu nimic, deoarece încă nu este clar ce va fi cu aceste alegeri prezidenţiale directe”, a spus preşedintele PCRM.

Vladimir Voronin a mai declarat că va miza doar pe PCRM şi nu va face niciun fel de alianţă cu alte partide. „Anterior am încercat să negociem cu unele partide, dar unicul lucru pe care l-am auzit de la liderii acestor partide a fost despre locul pe care îl vor avea în lista electorală sau funcţia pe care o vor deţine”, a spus Voronin.

Vladimir Voronin l-a acuzat pe Iurie Ciocan, preşedintele CEC, că ar fi fraudat alegerile parlamentare din aprilie 2009. „Deţin informaţia că PCRM a obţinut atunci 62 la sută din sufragii. Iurie Ciocan a făcut tot posibilul şi a prezentat rezultatul de 60 de procente pentru PCRM. Preşedintele CEC a fost influenţat atât din interior, cât şi din exterior. Chiar dacă nu ne-a ajuns un vot să alegem preşedintele, noi am anunţat alegeri anticipate, dar n-am umblat cu cumpăratul deputaţilor”, a declarat liderul comunist.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

Un fost șef al unei întreprinderi de stat și-ar fi achiziționat o insulă în Marea Mediterană

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

PA și CNA ar putea fi comasate. Detaliile oferite de președintele Parlamentului

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara:  „Mă simt hărțuită de propria țară”

Alexandrei Conunova așa și nu i-a fost returnată vioara: „Mă simt hărțuită de propria țară”

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.