În Venezuela, în fiecare zi de vineri nu se va lucra pe parcursul a două luni - aprilie și mai. Despre aceasta a anunțat președintele Nicolas Maduro, care a precizat că acest lucru se face cu scopul de economisire a energiei electrice, transmite Agora cu referire la rbc.ru.
Președintele a vorbit despre acest lucru la televiziunea națională și a spus că autoritățile au elaborat un plan de 60 de zile pentru eficiență energetică. În special, planul presupune că marii consumatori - supermarket-urile și hotelurile să genereze propria energie electrică pe parcursul a nouă ore pe zi. Iar cei din industria grea vor reduce consumul de energie cu 20%.
„Acest plan de 60 de zile va permite țării să treacă prin cea mai dificilă perioadă”, a spus Maduro.
„Încurajez familiile, tinerii să se alăture planului și să demonstreze punerea sa în aplicarea disciplinei, de conștiinciozitate și solidaritate maximă”, a spus președintele.
75% din energia electrică consumată în capitala Caracas a Venezuelei este produsă la centrale hidroelectrice „Guri". Din cauza secetei, nivelul apei scade, ceea ce creează probleme de generare a energiei electrice din țară.
Vezi și aceste știri

3.400 de șoferi s-au ales cu amendă în două zile. Cea mai frecventă încălcarea - depășirea limitei de viteză

Medalie de bronz și mențiune de onoare pentru doi elevi din R. Moldova în cadrul Olimpiadei Internaționale de Informatică

O nouă avertizare hidrologică pentru perioada 15 - 22 august. Râurile Nistru și Prut, printre cele mai afectate (HARTA)
Advertoriale

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)
