Liderul PSRM, Igor Dodon a declarat astăzi că fracțiunea sa nu va fi prezentă la mitingul organizat de Platforma DA din 24 aprilie. Potrivit acestuia, data aleasă este greșită întrucât coincide cu sărbătoarea Floriilor.
„Au anunțat data de 24 aprilie un protest. Noi nu le interzicem celor care vor să protesteze. PSRM ca partid nu va participa. Membrii și dacă vor, pot să iasă. Le-am sugerat organizatorilor să fie măcar cu o săptămână înainte dar ei nu au dorit. De Florii marea majoritate a creștinilor se împărtășesc sau merg la Biserică. Haideți mai înainte sau mai târziu”, a declarat Igor Dodon în fața presei.
Amintim că anterior Platforma DA a anunțat că va organiza pe 24 aprilie un miting amplu de protest împotriva guvernării. Ulterior Partidul Nostru și Renato Usatîi au anunțat că susțin și vor participa la această manifestație.
Între Usatîi și Dodon relațiile s-au răcit după manifestația din 24 ianuarie, când Usatîi l-a acuzat pe Dodon că i-ar fi înscenat incidentul ce l-a implicat pe „Dima de la Basarabeasca”. Dar războiul dintre cei doi a devenit mai vizibil în special după hotărârea Curții Constituționale, care potrivit lui Usatîi, i-au luat dreptul de a candida la funcția de președinte.
Vezi și aceste știri

Au cauzat un prejudiciu de aproape 11 milioane lei. Administratorul și contabila unei companii, trimiși pe banca acuzaților

Numărul victimelor exploziei din piața Surmalu din Erevan a ajuns la 16 morți

Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
Advertoriale

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului
