În Postul Mare echipa Agora a mers într-un pelerinaj de o zi la cinci mănăstiri din țara noastră, organizat de compania Travel Point. Prima a fost mănăstirea Căpriana, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Republica Moldova. Este situată în zona centrală a țării, la aproximativ 40 km nord-vest de Chișinău, în ținutul deluros împădurit care purta odată numele de Codrii Lăpușnei. Considerată de mulți istorici, ultimul bastion al arhitecturii voievodale din Republica Moldova, aparținînd spațiului cultural românesc.
Mănăstirea Căpriană
Prima mențiune documentară a Căprianei este cea din 1420, când într-un hrisov al vremii mănăstirea este menționată într-un act de stabilire a hotarelor unui boier. Având statutul mănăstire domnească, așezământul monastic s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. Prima biserică din piatră, cu hramul Adormirea Maicii Domnului - din care s-au păstrat fundațiile, descoperite de arheologi în 1993, a fost zidită în vremea domniei lui Alexandru cel Bun, în jurul anului 1425. În perioada sovietică mănăstirea a fost închisă și devastată. în anul 1989, odată cu redeșteptarea națională a românilor din Moldova, în contextul politicii mai liberale promovată de Mihail Gorbaciov, mănăstirea și-a redeschis porțile.
Următoarea mănăstire vizitată de noi a fost mănăstirea Hâncu, care și-a început activitatea în anul 1678, purtând numele ocrotitoarei Moldovei - Sfânta Cuvioasa Parascheva. Fondatorul mănăstirii este considerat a fi boierul moldovean, serdarul Mihalcea Hâncu. Inițial mănăstirea, cu hramul Preacuvioasei Parascheva, a fost întemeiată ca schit de maici, avînd și un duhovnic. În urma invaziei tătare în Moldova, a fost incendiată și distrusă biserica și clădirile aferente. În perioada anilor ’60 - ’80 ai sec. XX pe teritoriul complexului monastic Hâncu, Ministerul Sănătății al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești a construit Sanatoriul de boli pulmonare “Codrii”. În acest timp, Biserica de vară a fost transformată în club de distracții pentru studenți, iar biserica de iarnă - în depozit. În anul 1992, după o perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reîncepe activitatea.
Mănăstirea Vărzărești
Mănăstirea Vărzărești ne-a uimit mai mult prin frumusețea din interiorul ei, ca o aluzie parcă la faptul că și oamenii trebuie să fie la fel - frumoși în interior. Aici se află cea mai veche vatră de rugăciune din spaţiul dintre Nistru şi Prut. Mănăstirea a fost ctitorită de boierul Stan Vărzari. Este atestată documentar la 25 aprilie 1420 într-un act emis de către Alexandru Voevod, Domnul Ţării Moldovei.
Mănăstirea Condrița
Am mers și la Mănăstirea Condrița, cu hramul Sfantului ierarh Nicolae. Mănăstirea a fost ctitorită mai întâi ca schit, în anul 1783, de ieromonahul Iosif, venit de la Mănăstirea Căpriana. În anul 1918, schitul de călugări Condrița s-a separat de Mănăstirea Căpriana. Prezența comunismului și a ateismului nu a trecut nici pe aici fără a se face simțită. Astfel, în anul 1946, o parte dintre cladirile manastirii au fost ocupate de Scoala de Silvicultura din localitate. Peste un an, în 1947, mănăstirea a fost închisă, iar călugării, împreună cu ultimul lor stareț, au fost transferați la Mănăstirea Căpriana și la Mănăstirea Suruceni. După anul 1960, complexul monahal din Condrița a fost transformat în tabără de odihnă. Mănăstirea Condrița a fost reînființată în anul 1993.
Mănăstirea Suruceni
Prin liniștea și pacea ei ne-a cucerit și mănăstirea Suruceni, un mic colț de poveste din localitatea cu acelaș nume. Mănăstirea a fost întemeiată în anul 1785 când, îndrumat de ieromonahul muntenegrean Iosif, boierul Casian Suruceanu construiește pe moșia sa un schit de călugări. Lăcașul a fost închis în 1959, iar clopotele au fost scoase. În el a activat, în era comunistă, un spital de narcologie cu regim închis, care era păzit de miliție. Autoritățile sovietice au alungat călugării din mănăstire și au transformat biserica de vară în club, iar biserica de iarnă în spital, cu sala de operații în altar.
În 1992 lăcașul a fost redeschis, ca mănăstire de călugărițe.
Posibilitatea de a participa la acest pelerinaj ne-a fost oferită de compania de turism „Travel Point”, care organizează astfel de pelerinaje în fiecare duminică a Postului Mare.
Traseul pe care l-am trecut noi va fi repetat și în ziua de 24 aprilie, iar în zilele de 10 și 17 aprilie aveți ocazia să vizitați o serie de mănăstiri din zona Călărașului și Orheiul Vechi.
Vezi și aceste știri

China anunță că va trimite trupe în Rusia pentru exerciții militare comune

Peste 60% din produsele exportate de R. Moldova ajung pe piața Uniunii Europene. În ce țări exportăm cel mai mult

Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
