Casele de schimb valutar vor putea schimba cursul de două ori pe zi

Casele de schimb valutar vor putea schimba cursul de două ori pe zi

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege ce vine să liberalizeze piața valutară. Astfel, dacă va fi adoptat și în a doua lectură, Casele de schimb valutar vor putea schimba cursul valutar de două ori pe zi. Inițiativa mai deschide calea și spre efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar.

Proiectul de lege a fost avizat de 3 ori de către autoritățile publice interesate în legătură cu schimbarea guvernelor în ultimul an .

Proiectul de lege prevede liberalizarea unor operaţiuni valutare care în prezent sînt supuse autorizării din partea Băncii Naţionale a Moldovei. Printre acestea se numără lărgirea categoriilor de credite /împrumuturi externe asupra cărora va fi aplicat regimul de notificare la BNM, optimizarea utilizării numerarului la efectuarea operaţiunilor valutare, efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar.

Totodată inițiativa va mai prevedea amendarea listei măsurilor de salvgardare, concretizarea condiţiilor de licenţiere şi de activitate a unităţilor de schimb valutar, stabilirea termenului de valabilitate nelimitat pentru licenţa casei de schimb valutar şi cea a hotelului.

Totodată proiectul de lege prevede unele liberalizări ale operaţiunilor valutare menţionate, printre care liberalizarea operaţiunilor valutare supuse autorizării de BNM (cu unele excepţii) în sumă de pînă la 10 000 euro (sau echivalentul lor).

Proiectul de lege prevede unele liberalizări ale operaţiunilor valutare menţionate, printre care liberalizarea operaţiunilor valutare supuse autorizării de BNM (cu unele excepţii) în sumă de pînă la 10 000 euro (sau echivalentul lor).

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Susține Campania „În brațele mamei”. De Crăciun creează propriul scenariu de fapte bune cu Diaconia

Susține Campania „În brațele mamei”. De Crăciun creează propriul scenariu de fapte bune cu Diaconia

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, votată în lectura a doua. Veniturile estimate la 31,2 miliarde lei

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2022, votată în lectura a doua. Veniturile estimate la 31,2 miliarde lei

Bugetul de stat pentru 2022, votat în lectura a doua, după trei ore de amendamente din partea opoziției

Bugetul de stat pentru 2022, votat în lectura a doua, după trei ore de amendamente din partea opoziției

Advertoriale
Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Invitro Diagnostics – de la laborator medical la Rețea de sănătate!

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Intesa Sanpaolo, decernată cu titlul „BANCA ANULUI în ITALIA” de revista The Banker

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

Dobânzi mai mici pentru bucurii mai mari! Credit de consum negarantat cu rata dobânzii de doar 9,99% la Victoriabank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Noi reguli de intrare în România. Toți călătorii vor completa formularul de localizare a pasagerului
  • 2
    După suspendarea alegerilor de la Bălți, Tauber propune să fie declarat caracterul captiv al statului
  • 3
    Protest în fața Parlamentului: Angajați din sistemul bugetar, nemulțumiți de anularea premiului anual. UPDATE: Deputații ies la discuții
  • 4
    Militar ucrainean: Întreţinerea trupelor în apropierea graniţelor Ucrainei costă Rusia circa 10 milioane de dolari pe zi
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.