Ioniță, martor în Dosarul Filat: El se număra printre beneficiarii unor credite neperformante

Ioniță, martor în Dosarul Filat: El se număra printre beneficiarii unor credite neperformante

„Vlad Filat se număra printre beneficiarii creditelor neperformante”. Declarația a fost făcută de către Veaceslav Ioniță, înainte de a fi interogat în calitate de martor, informează Agora.

„Sunt invitat ca martor al comisiei Bănci și Finanțe. Nu am nicio legătură cu BEM. În calitate de președinte al comisiei am prezentat un set de documente, ca să le distribui deputaților. Le-am transmis organelor de anchetă, cât și deputaților. Voi răspunde la întrebările ce țin de activitatea mea în comisia Buget și Finanțe. În momentul cela am dat documetnele la CNA și am fost citat ca martor și am depus depoziție în 2014 și astăzi au zis să vin aici. Nu am fost ca martor. Nu am nicio conexiune cu cei implicați în dosarul acesta și nici cu Vlad Filat, voi vorbi doar în calitate de președinte a comisiei. Dar, în acea perioadă, Vlad Filat se număra printre beneficiarii creditelor neperformante”, a precizat Ioniță.

De asemenea, Ioniță a precizat că își dorește ca fostul premier Vlad Filat să aibă parte de o justiție echitabilă.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend

Ploaie slabă și cer noros: cum va fi vremea în weekend

OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”

OMS: Toate persoanele nevaccinate „trebuie căutate şi convinse să se imunizeze”

Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”

Gazprom, îngrijorat de întârzierea achitării facturilor: „Acest fapt semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al R. Moldova”

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Spînu admite că Tauber ar putea fi scoasă din cursa pentru Bălți: „Dacă se vor prezenta probe că a fost o campanie finanțată ilegal, atunci nu m-ar surprinde”
  • 2
    Vârsta de pensionare va fi majorată. După două ore de dezbateri, deputații au votat proiectul de lege
  • 3
    Ultima oră! Oamenii legii au descins cu percheziții la un ex-director al SA „Moldtelecom”
  • 4
    Loteria Națională și Metalferos, două companii ale statului cu venituri de câte 1 miliard de lei în primul semestru al 2021
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.