Șeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie, a anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă că va face remanieri masive de cadre la Vamă. Optimizările vor fi efectuate în întreg serviciul vamal, de la birouri și posturi vamale, până la aparatul central, iar cei care vor corespunde criteriilor de integritate, vor fi reîncadrați. De asemenea, Vrabie a spus că în țară vor rămâne doar trei birouri vamale în loc de șapte existente în prezent.
„De la 165 de persoane care activau în 2009 la vamă s-a ajuns la cifra de 388, mai mult de 2 ori. Au fost create nejustificat mai multe poziții de conducere irelevante. Preconizăm să avem 260 de angajați, din 388, adică să reducem cadrele cu 33%. Modificările nu se vor face în detrimentul calității”, a anunțat șeful Vămii. El a mai precizat că în ultima lună, de la venirea sa la șefia Vămii, au fost eliberați din funcție în jur de zece persoane.
Totuși, directorul Vămii promite că angajații care vor „supraviețui” perioada de remanieri, ar putea avea lefuri mai marii. „Salariile trebuie să crească cu mult. Ar fi greșit să credem că un colaborator vamal la etapa inițială cu un salariu între 3 mii si 5 mii va ține piept tentațiilor de mită și contrabandă. Voi încerca și sper să ne reușeasă să avem sprijinul Guvernulu pentru majorarea salariilor în mod esențial”, a mai spus Vrabie.
El a anunțat și despre reducerea numărului de birouri vamale, de la trei la șapte. Acestea vor fi amplasate la nord, centru și sud.
Vrabie a spus că odată cu ocuparea fotoliului de director, a făsit „fenomene de corupție, mită, conflict de interese, implicarea în diverse scheme criminale”. „Am găsit un sistem deschis către corupție și ilegalități. Ele sunt general cunoscute, eu doar pot să reconfirm că fenomenele urâte despre care s-a vorbit în societate sunt reale (...). Eu voi face ordine la Vamă, am tot creditul de încredere”, a conchis Vitalie Vrabie.
Amintim că Vitalie Vrabie a fost numit director general al Serviciului Vamal pe data de 18 martie, după demisia lui Tudor Balițchi.
Vezi și aceste știri

ISW: întârzierile în furnizarea de arme occidentale împiedică Ucraina să lanseze o contraofensivă la scară largă

Permisele de conducere moldovenești au devenit valabile în Turcia

Pompierii desfășoară instruiri la Aeroportul Internațional Chișinău: Fumul și unitățile de intervenție - parte din exercițiu (FOTO/VIDEO)
Advertoriale

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei
