Dosarul „Casa presei”: 6 ani de închisoare pentru trei directori şi contabilul-şef al instituţiei

Dosarul „Casa presei”: 6 ani de închisoare pentru trei directori şi contabilul-şef al instituţiei
Foto: www.reporterntv.ro

Trei directori, care au condus, în diferite perioade ale anilor 2008-2010, Întreprinderea de Stat Complexul „Casa presei”, şi contabilul-şef al instituţiei au fost condamnaţi la câte 6 ani de detenţie cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit deciziei Curţii de Apel, cei patru au fost recunoscuţi culpabili de comiterea infracţiunii prevăzute de art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal - depăşirea atribuţiilor de serviciu care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari statului. În decizie se mai menţionează că inculpaţii vor fi privaţi de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere sau de a exercita o anumită activitate în domeniul administrării publice pe un termen de 3 ani, pentru fiecare, din momentul reţinerii.

Potrivit  rechizitoriului prezentat de procurori, directorii complexului „Casa presei” sunt învinuiţi că, în complicitate cu contabilul-şef, au acordat ilegal (fără acordul fondatorului), premii personalului de conducere şi altor angajaţi ai întreprinderii. În cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că valoarea totală a acestora se ridică la aproximativ 2 mln  lei. Astfel, prin depăşirea în mod vădit a limitelor drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, inculpaţii au provocat  urmări grave intereselor publice.

Anterior, prin sentinţa Judecătoriei Centru a mun. Chişinău din 31ianuarie 2014, atât directorii „Casei presei”, cât şi contabilul-şef, au fost achitaţi, pe motiv că fapta acestora nu ar întruni elementele infracţiunii prevăzute de art.42 alin.(5), art.328 alin.(3) lit. d) din Codul penal. Sentinţa însă a fost casată şi pronunţată o nouă hotărâre prin care cei patru au fost recunoscuţi vinovaţi.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Advertoriale
Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 2
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 3
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 4
    Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.