Avocatului lui Filat: Fostul guvernator BNM urmează să fie audiat în calitate de martor din partea apărării

Avocatului lui Filat: Fostul guvernator BNM urmează să fie audiat în calitate de martor din partea apărării
Foto: Agora.md

„Dorin Drăguțanu, fostul guvernator BNM, urmează să fie audiat în calitate de martor din partea apărării”. Declarația a fost făcută de către avocatul apărării Igor Popa, după ședința de astăzi în dosarul fostului premier Vlad Filat, transmite Agora.

„Astăzi a fost audiat ultimul martor din partea acuzării. Procurorul a prezentat lista probelor. Au fost cercetate documentele și mijloacele de probe din partea acuzării. Nu ni s-a dat posibilitatea să atragem atenția instanței asupra unor circumstanțe observate în probele acuzării. La următoarele ședințe vom solicta repetat ca ședințele să fie publice. Așteptăm în fața instanței martori ca Dorin Drăguțanu, fostul guvernator BNM - care se numără printre martorii apărării. Printre aceștia se numră și înalți funcționari de stat. Vlad Filat nu are parte de un proces echitabil. Vor fi peste 30 de martori din parte apărării”, a precizat Popa.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

De pensionare anticipată vor beneficia în jur de 5.000 de persoane anul viitor. Criticile aduse acestei facilități

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Programul întâlnirilor Nataliei Gavrilița, la Bruxelles

Jack Dorsey demisionează de la conducerea Twitter, rețeaua socială pe care a fondat-o în 2006

Jack Dorsey demisionează de la conducerea Twitter, rețeaua socială pe care a fondat-o în 2006

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 3
    O nouă solicitare a lui Robu, amânată. CSM nu a eliberat acordul pentru urmărirea penală în privința unui judecător
  • 4
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.