Vitalie Eşanu: Privesc.Eu, a transmis peste 24 de mii de evenimente, în aproape 7 ani de existență

Vitalie Eşanu: Privesc.Eu, a transmis peste 24 de mii de evenimente, în aproape 7 ani de existență
Foto:allmoldova.com.

Televiziunea on line începe să cucerească tot mai mult teren în lumea mass-media. Proiectul on line Privesc.Eu este unul care menţine ritmul erei în care ne aflăm şi care se poate lăuda cu multe performanţe în materie de TV on line: 7 ani de existenţă, 24 mii de evenimente transmise live, 18 mii de ore de video în arhivă, peste un milion de oameni care urmăresc transmisiunile. Vitalie Eşanu este fondator şi CTO Privesc.eu, iar munca pe care o depune, împreună cu echipa sa, poate fi comparată, potrivit lui Vitalie cu „letopiseţul video al ţării noastre”, scvrie allmoldova.com.

Vitalie, cum ai caracteriza activitatea proiectului on line Privesc.Eu de la înfiinţare şi până în prezent?

Privesc.Eu, în aproape 7 ani de existență, a transmis peste 24 de mii de evenimente. Dacă la început ne poziționam drept o platformă ce aduce transparența în Republica Moldova, acum ne-am transformat într-o arhivă națională, unde oricine poate privi în istorie și vedea ce și cum a fost. Dacă strategia pe termen scurt este să aducem transparența în societate, să evităm manipularea, să transmitem live orice eveniment din țară, pe termen lung scopul nostru e să fim un letopiseț video al țării noastre.

Care dintre obiectivele propuse, odată cu lansarea acestei platforme, au fost realizate, care - nu şi care sunt pe lista de aşteptare?

Primul obiectiv era să transmitem live de la toate evenimentele din țară, acest lucru ne reușește, având doar 4-5 operatori. Al doilea obiectiv era să îl facem mult mai ieftin decât TV-urile. Al treilea obiectiv e să dezvoltăm cât mai multe canale de distribuție pentru video. Privesc.Eu acum utilizează canalele respective: site-ul nostru, embeduri pe diferite portaluri de noutăți, aplicații mobile pe android și iOS și pe Facebook. Urmează alte canale, pe care le descoperim și le integrăm în Privesc.Eu, precum: Apple TV, Starnet app, Samsung app.

Din multitudinea transmisiunilor live, care sunt top trei, cele mai vizualizate?

Cel mai vizionat eveniment, pe care l-am transmis live, a fost lansarea de carte „Pas cu pas” a noului Președinte al României, Klaus Iohannis. Aceasta se datorează echipei de PR al președintelui, care a reușit să adune pe Facebook peste un milion de fani. Orice link care era plasat către site-ul nostru pe acea pagină era coordonat cu noi, pentru că aducea un trafic imens și aveam nevoie de câteva minute pentru a scala servere în cloud. În Moldova - evenimentele din ianuarie 2016, când au intrat în parlament, au avut un trafic foarte mare. Câți oameni au privit atunci este greu de estimat, pentru că televiziunile clasice au luat stream-ul de la noi.

Aţi optat şi pentru o extindere a proiectului peste Prut. Care este starea lucrurilor la moment pe acest segment?

România este doar prima extindere, urmează și altele. Lucrurile peste Prut stau foarte bine, avem colaborări cu Guvernul, Președinția, Partidele și Federațiile de Sport de acolo. Acum ne ocupăm de extinderea echipei la București, apoi și în alte orașe mari.

Care sunt perspectivele de viitor ale televiziunii on line din ţară, dar şi din lume?

Deși noi încercăm să educăm lumea și să transmitem ideea că orice eveniment trebuie să fie live, tocmai anul acesta Facebook a început să intre pe nișă și ne ajută cu această educare. Totul trebuie să fie live! Părerea mea este că, în timp, TV-ul clasic se va transforma în ceea ce avem acum cu radioul - va fi doar în locurile unde nu ai o altă alternativă. Acum ascult radio doar în mașină, la TV mă uit doar dacă-l pornește cineva într-un bar sau dacă cineva mă roagă să mă uit la o emisiune, la care este invitat. Acasă am Apple TV și Netflix, TED, Youtube și Privesc.Eu App (în testare) și îmi ajunge.

Cum noile tehnologii schimbă lumea presei în ansamblu şi cât sunt acestea de profitabile?

Implicit, tehnologiile fac procesele de zi cu zi mai profitabile, altfel nu ar mai apărea. Privesc.Eu e profitabil, deoarece am reușit să minimalizăm cheltuielile de transmisiune live. În fiecare an apar tehnologii noi, care presupun cheltuieli mai mici și sunt din ce în ce mai utile oamenilor. Privesc.Eu a început să filmeze evenimente cu camera 360 grade. Oricine poate urmări evenimentul în direct, privind în ce direcție dorește. Această tehnologie este  imposibil de utilizat la TV-ul clasic. Acum ne ocupăm de educarea oamenilor, le explicăm ce înseamnă 360 grade, foarte mulți nu pricep cum să rotească camera! Vedem ce surprize ne preconizează viitorul. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Spitalul de la Bălți ar putea avea o conexiune de energie electrică separată. Nemerenco: „E o instituție strategică”

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Președintele Chinei îi solicită liderului Coreei de Nord să să coopereze pentru accelerarea păcii în lume

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Kiev: O echipă de medici au reușit să facă o operație pe cord chiar în timpul deconectărilor de electricitate

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Convorbiri la tarife naționale în tot spațiul UE? Autoritățile negociază excluderea tarifelor de roaming pentru țara noastră
  • 2
    Un angajat al Serviciului Vamal și o persoană suspectată de contrabandă, reținuți de procurori. Ce învinuiri li se aduc
  • 3
    TikTok ar putea fi amendat cu 27 de milioane de lire sterline. Care este motivul
  • 4
    Cercetătorii ar putea construi o centrală în spațiu pentru a trimite electricitate pe Pământ
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.