OMS: În două săptămâni toate țările trebuie să înlocuiască vaccinurile contra poliomelitei

OMS: În două săptămâni toate țările trebuie să înlocuiască vaccinurile contra poliomelitei
Foto: topsante.com

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) amintește că țările mai au la dispoziție două săptămâni pentru a schimba vaccinurile împotriva poliomielitei, de a cărei eradicare omenirea este „mai aproape ca oricând”, scrie agerpres.ro.

Numărătoarea inversă începe duminică, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al programului de eradicare a bolii pentru OMS, într-o conferință de presă la Geneva, unde se află sediul organizației.

Au trecut 18 luni de când OMS și 155 de țări și teritorii vizate se pregătesc pentru această mare schimbare, a spus el, citat de AFP.

Pentru a se asigura că tranziția are loc așa cum a fost planificat, mii de observatori independenți vor confirma absența vaccinului actual în instituțiile publice și private și în locurile de stocare frigorifice.

Poliomielita, boală foarte contagioasă cauzată de un virus care invadează sistemul nervos și poate provoca paralizia totală în câteva ore, îi afectează în principal pe copiii sub cinci ani. 

Poliovirusul sălbatic, din care nu au mai existat cazuri în Africa începând din august 2014, persistă astăzi în Afganistan și Pakistan, în timp ce boala era endemică în mai mult de 125 de țări în 1988.

Dintre cele 3 tulpini de poliovirus sălbatic (de tip 1, tip 2 și tip 3), cea de tip 2 a fost eradicată în 1999.

Infecțiile de vaccin sunt, în cazuri rare, cauzate de un tip de vaccin — vaccinul antipoliomielitic oral trivalent, numit și vaccin antipoliomielitic oral de tip 2 — care conține mici cantități de virus atenuat, dar viu. Acest vaccin reacționează în sistemul digestiv și poate fi transmis prin intermediul apei contaminate cu materii fecale.

Pentru a reduce riscul de infectare cu acest vaccin de tip 2, experții OMS recomandă ca țările să folosească de acum o versiune numită "bivalentă" a vaccinului, care nu mai conține decât tulpini de tipurile 1 și 3.

„Aproximativ 300 de milioane de doze de vaccin bivalent vor fi utilizate în programele de imunizare de rutină din lume”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Suntem mai aproape ca oricând să punem capăt poliomielitei în întreaga lume, motiv pentru care suntem capabili să efectuăm această înlocuire sincronizată”, a declarat la rândul său directorul OMS pentru eradicarea poliomielitei, Michel Zaffran.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Cesiu 137, stronțiu și iod 131: Explicăm ce conțin norii radioactivi și cum funcționează pastila de Iodură de potasiu în organism

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Ambasadorul Federației Ruse, invitat la Ministerul Agriculturii pentru discuții pe marginea sistării importurilor de produse agricole moldovenești

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto

Advertoriale
Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Toate inovațiile gândite în favoarea clientului la sucursala maib din inima Chișinăului

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 2
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 3
    Veste proastă pentru șoferi! De zece ori a fost majorată amenda pentru lipsa asigurării auto
  • 4
    Stop Fals: Deputatul Bogdat Țîrdea transmite falsuri (și) despre suprafața semănată cu grâu de toamnă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.