Centrul Național de Sănătate Publică are un nou director

Centrul Național de Sănătate Publică are un nou director
Foto: realitatea.md

De astăzi, Centrul Național de Sănătate Publică are un nou șef. Este vorba despre Iurie Pânzaru, care până în prezent, deținea funcția de șef al Centrului de Siguranţă chimică şi toxicologie, din cadrul CNSP.

„Domnul Pânzaru a demonstrat în timp competențe manageriale de performanță. Eu îmi doresc să fiți o echipă și să manifestați deschidere spre acele schimbări care necesită a fi implementate. Sper că de azi înainte CNSP va avea și claritate, și o viziune fermă încotro merge mai departe”, a menționat ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan.

Iurie Pânzaru este doctor în medicină, master în Managementul Sănătăţii Publice și conferenţiar universitar. Anterior acesta a deținut funcția de șef al Direcției sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății, vicedirector al Centrului Național de Sănătate Publică și medic șef al Centrului de Sănătate Publică din municipiul Chişinău.

Funcția de director general al Centrului Național de Sănătate Publică a rămas vacantă de la data de 9 septembrie 2016, după ce Mihail Pîslă a demisionat din proprie inițiativă. În tot acest timp, postul de director interimar al instituției a fost deținut de către Ion Băhnărel. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Despre profesorii din R. Moldova, în cifre: 86% din cadrele didactice sunt femei, iar fiecare al cincilea pedagog are peste 60 de ani (INFOGRAFIC)

Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia prin Austria

Gazprom va relua livrările de gaze spre Italia prin Austria

Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin

Alexei Navalnîi și Svetlana Tihanovskaia, propuși pentru Premiul Nobel pentru Pace. Decernarea va avea loc de ziua lui Putin

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 2
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 3
    Avans spectaculos al armatei ucrainene în regiunea Herson. Unele surse afirmă că frontul din zona de nord s-ar fi prăbușit
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.