Prețul petrolului în scădere cu 6%, după ce producătorii nu au ajuns la un acord privind producția

Prețul petrolului în scădere cu 6%, după ce producătorii nu au ajuns la un acord privind producția
Foto: theind.com

Cotația petrolului a scăzut luni cu 6%, în urma eșecului reuniunii de la Doha, unde principalii exportatori nu au reușit să ajungă la un acord privind înghețarea producției de țiței, transmit DPA și Reuters, citat de agerpres.ro.

„Credibilitatea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) privind coordonarea producției este acum foarte scăzută. Dar nu este vorba doar de țiței în cazul Arabiei Saudite. Este mai mult o problemă de politică regională", a afirmat analistul Peter Lee, de la BMI Research, o subsidiară a agenției de evaluare financiară Fitch.

Tensiunile geopolitice dintre Arabia Saudită și Iran au contribuit la eșecul negocierilor, ceea ce a sporit temerile că principalele state producătoare își vor intensifica eforturile pentru a-și majora cota de piață prin acordarea unor discounturi semnificative.

Statele membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia și alți exportatori s-au întâlnit duminică la Doha pentru a discuta înghețarea producției de petrol la nivelul din ianuarie, cea mai recentă încercare de a sprijini prețul țițeiului pe o piață suprasaturată. Dar participanții nu au reușit să ajungă la un acord, după ce Arabia Saudită a cerut ca Iranul, ai cărui reprezentanți nu au venit la Doha, să semneze tranzacția.

Cele două state concurează pentru influență în Orientul Mijlociu, fiind implicate în conflictele din Siria și Yemen.

Luni dimineață, cotația barilului de petrol Brent cu livrare a scăzut cu 6%, înainte de a se redresa la 41,31 dolari, un declin de 4,15% față de valoarea de 43,10 dolari, la închiderea ședinței Bursei ICE Futures din Londra.

De asemenea, barilul de țiței american înregistra luni dimineață o scădere de 4,6%, la 38,50 dolari.

Ca rezultat al eșecului negocierilor de la Doha, cotația barilului de petrol Brent ar putea scădea probabil mult sub nivelul de 40 de dolari, a avertizat analistul Peter Lee.

Luni, piețele bursiere din China și Hong Kong erau în scădere, investitorii fiind îngrijorați de scăderea prețului țițeiului și de încetinirea creșterii economiei chineze.

Indicele principal Shanghai Composite înregistra luni dimineață un declin de 1,3%, la 3.037,80 puncte, în timp ce la Hong Kong indicele Hang Seng a scăzut cu 1,2%, iar indicele Hong Kong China Enterprises înregistra un recul de 2,1%.

Indicele Nikkei 225 al Bursei de la Tokyo a scăzut luni dimineață cu aproape 3%, la 16.344,09 puncte.

Prețul barilului de țiței s-a redus cu 40% anul trecut, ajungând la mai puțin de 30 de dolari, pe măsură ce OPEC a decis să-și apere cota de piață în fața rivalilor, prin pomparea unei cantități record de țiței, în pofida scăderii prețurilor.

Revenirea Iranului pe piața țițeiului și îngrijorarea provocată de turbulențele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol, au contribuit la declinul prețului la țiței.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Pandemia și practicile neordinare pe care le-a adus la muncă. Regulile altor țări vs Moldova

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe locuințe se dau în exploatare. Majoritatea absolută dintre acestea, în orașe
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    USB devine AUR. Valeriu Munteanu anunță despre schimbarea denumirii formațiunii pe care o conduce
  • 4
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.