Fabrica de dulciuri Bucuria încearcă de mai mulți ani să obțină dreptul asupra mărcilor precum Laptele de Pasăre, Văcuţa, Scufiţa Roşie și Romanița, pe care le utilizează din perioada sovietică. În prezent ele sunt deținute de holdingul rusesc Объединенные кондитеры, care solicită ca agenții economici din R. Moldova să nu mai comercializeze dulciurile Bucuria sub această denumire. În Rusia multe companii au fost nevoite să achite despăgubiri sau să modifice brandul, în litigii similare.
Majoritatea întreprinderilor din URSS aveau dreptul să utilizeze câteva mii de mărci comerciale, fără a-și înregistra drepturile de proprietate intelectuală. După destrămarea Uniunii Sovietice „brandurile sovietice” nu mai corespundeau realităților pieței. Astfel, întreprinderile private au început să preia aceste mărci comerciale care au fost gestionate de stat.
Cea mai mare parte a „brandurilor sovietice dulci” a fost preluată de holdingul rusesc „Объединенные кондитеры”. Acesta reprezintă cel mai mare producător de dulciuri din Europa de Est, format din 19 fabrici, printre care Красный Октябрь, Бабаевский și Rot Front. Holdingul deține locul 13 în lume după volumul dulciurilor produse și un asortiment de peste 4 mii de produse.
Pe 23 februarie 2015 fabricile de cofetărie Красный Октябрь şi Rot Front au înaintat reclamaţii agenţilor economici din Republica Moldova unde solicită interzicerea comercializării, stocării în scopul comercializării și publicităţii produselor marcate cu semnele Vacuţa/Коровка, Красная Шапочка/Scufiţa roşie, Lapte de pasăre/Птичье молоко, Romaniţa/ Ромашка.
În reclamație se menționează că prin aceste acţiuni sunt lezate drepturile în calitate de producători şi titulari ai mărcilor internaţionale nr. 841511 Птичье молоко, nr. 838791 Ромашки, nr. 844698 Коровка/Corovca și nr. 634407 Красная Шапочка.
Astfel, reţelele de comercializare ai înaintat reclamaţii către Bucuria S.A, pentru a soluționa conflictul.
Bucuria încearcă să anuleze drepturile companiilor rusești asupra mărcilor comerciale
Ca rezultat al acestor acțiuni Bucuria decide pe 16 martie 2015 să se adreseze în instanţa de judecată cu două acţiuni de decădere din drepturi pentru cele patru mărci care aparțin întreprinderilor rusești. Reprezentanții fabricii moldovenești de dulciuri susţin că pârâții nu utilizează mărcile pe teritoriul Republicii Moldova o perioadă neîntreruptă de cinci ani, pentru produse cacao, produse de cofetărie, înghețată, gheață, din clasa 30 conform clasificării internaţionale a produselor şi serviciilor în scopul înregistrării mărcilor.
Pe de altă parte fabricile de dulciuri rusești susţin că utilizează real şi efectiv mărcile în litigiu pe teritoriul Republicii Moldova. La moment, acţiunile de decădere din drepturi se examinează la Curtea de Apel Chişinău, în privinţa acestora încă nu s-a expus instanţa de judecată.
Bucuria este cea mai mare fabrică de cofetărie din Moldova. Ea şi-a început activitatea în anul 1946 şi produce în prezent mai mult de 250 de denumiri de produse de patiserie. Zilnic, fabrica produce zeci de tone de dulciuri.
Trade House Valday deţine în prezent 66,46% din acţiunile SA „Bucuria”, a intrat în posesia pachetului majoritar prin intermediul companiei „AL SAQR S.Z.E”, un important producător de produse de patiserie, cu fabrici în ţări ca Ucraina, Belgia şi Emiratele Arabe Unite.
În 2015 întreprinderea a avut venituri din vânzări de 545 milioane lei și un profit net de 15,8 milioane lei.
Chinurile Bucuriei
Decizia de a anula drepturile asupra unor mărci comerciale deținute de întreprinderile rusești se explică prin faptul că Bucuria a încercat să înregistreze anumite mărci comerciale care se bucură de mare succes încă din perioada sovietică.
Astfel, în 2006 depune o cerere pentru înregistrarea brandului Lapte de pasăre la AGEPI, însă primește refuz din cauza faptului că drepturile exclusive pentru această denumire le deține întreprinderea rusească Rot Front. În martie 2015 întreprinderea mai depune o altă cerere pentru marca comercială Lapte de pasăre pe care o retrage și o depune din nou în luna mai a aceluiași an. În prezent nu a fost luată o decizie pe ultima cerere de înregistrare a mărcii.
De asemeni a fost depusă cererea pentru înregistrarea mărcilor comerciale Scufița Roșie și Corovca care este în examinare. Totuși în 2011 Bucuria a reușit să înregistreze brandul Romaniţa pentru clasele, 30 (produse cacao, produse de cofetărie, înghețată), și parțial clasa 29 (jeleuri, dulceţuri, compoturi). Ulterior mai este depusă cererea pentru înregistrarea clasei 35 (publicitate; gestiunea afacerilor comerciale).
Monopol asupra „brandurilor sovietice dulci”
Holdingul rusesc Объединенные кондитеры deține cea mai mare parte a „brandurilor sovietice dulci”. O mare parte a producătorilor de dulciuri din Federația Rusă sunt atacați în instanțe de către gigantul de dulciuri pentru încălcarea drepturilor asupra proprietății intelectuale. Astfel, la finele anului 2014 doar în arbitrajele rusești existau 93 de procese contra persoanelor fizice și juridice.
Potrivit unei decizii a instanței de judecată, întreprinderea Приморский кондитер trebuia să achite 135 milioane de ruble (circa 2 milioane de dolari, potrivit cursului de schimba actual) pentru utilizarea brandurilor „Ласточка”, „Птичье молоко”, „Забава” și altele. Conform datelor pentru 2014, holdingul a înaintat despăgubiri pentru încălcarea drepturilor de utilizare a proprietății intelectuale în sumă de 3 miliarde de ruble (circa 45 5milioane de dolari).
Directorul general al întreprinderii rusești Приморские кондитеры, Alexei Ziatsev, a declarat în cadrul unei conferinșe de presă că majoritatea brandurilor sovietice au fost înregistrate pe numele întreprinderilor din holdingul Объединенные кондитеры. „Acest lucru s-a întâmplat în liniște, fără a anunța ceilalți producători care utilizează aceste mărci. Astfel, ceilalți producători înregistrează pierderi mari sau sunt nevoiți să modernizeze marca comercială în așa mod ca deținătorul drepturilor intelectuale asupra acestei mărci să nu înainteze pretenții. Astfel, întreprinderile de dulciuri din regiunea Kursk produc sub brandul „Весенняя Ласточка” (Rândunica de Primăvară), în timp ce concernul ucrainean Roshen a fost nevoit să achite fabricii Rot Front 212 milioane de ruble (circa 3 milioane de dolari) pentru a putea produce sub marca „Ласточка” (Rândunica)”, remarcă acesta.
Producători din Federația Rusă nemulțumiți de această situație s-au adresat Președintelui, Vladimir Putin cu rugămintea de a permite utilizarea comună a „brandurilor sovietice”. Totuși această solicitare a fost respinsă, fiindcă ar fi încălcat tratatele internaționale la care a aderat Federația Rusă și ar fi prejudiciat agenții economici care au investit în dezvoltarea acestor mărci.
Holdingul rusesc Объединенные кондитеры precum și reprezentanții Fabricii Bucuria au refuzat să comenteze situația care s-a creat în privința brandurilor Laptele de Pasăre, Văcuţa, Scufiţa Roşie și Romanița care sunt utilizate pe teritoriul țării noastre.
Experții domeniu declară că în asemenea situaţii este foarte important ca producătorii autohtoni să cunoască atât priorităţile oferite de o marcă, cât şi riscurile utilizării mărcii neînregistrate.
Vezi și aceste știri

Finul de cununie al lui Plahitniuc, Dorin Damir, achitat în dosarul de șantaj. Procurorii vor contesta decizia

Călărași: Percheziții la președintele raionului, la primarul orașului și la un șef de direcție, într-un dosar de corupție

Moldauditing, compania care va efectua auditul anual al situațiilor financiare ale Moldovagaz
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
