Pe 21 aprilie a fost semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Culturii, Agenția Turismului și Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova privind asistența oferită în vederea susținerii dezvoltării Rezervației cultural-naturale „Orheiul Vechi”.
„Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova a lansat un fond de mici granturi în valoare totală de 100.000 de dolari”, a precizat Doina Nistor, directorul Proiectului USAID Moldova .
„Suntem recunoscători USAID, Ambasadei SUA, Agenției Turismului pentru că au acceptat oferta noastră de a dezvolta un parteneriat raportat la conjugarea eforturilor tuturor acestor instituții în vederea dezvoltării unei locații unicale din Moldova, care este rezervație Orheiul Vechi”, a precizat Monica Babuc, ministrul Culturii.
Printre acțiunile de bază care urmează a fi înterprinse în regiune se numără: instalarea indicatoarelor, iluminatul stradal, înverzirea zonei, oferirea granturilor pentru pensiuni și construcția unei stație de epurare. „Proiectul de Competitivitate are o aplicație pentru mici granturi în valoare de 100.000 de dolari. Deja sunt 6 aplicanți și pe parcursul a treizeci de zile vom decide cine este câștigătorul”, a precizat Doina Nistor, director al proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.
„Pentru noi este foarte important ca locuitorii din această zonă să fie parteneri la tot ceea ce facem. Fiecare persoană trebuie să contribuie la dezvoltarea acestei regiuni”, a spus Sergiu Botezatu, manager senior de proiecte USAID Moldova.
„Rezultatul cheie pe care îl dorim este crearea locurilor de muncă pentru Moldova. Vor fi locuri de muncă în hoteluri, proiectele de turism, restaurante și în toate sectoarele ne dorim locuri noi de muncă bine plătite”, a conchis Thomas Rhodes, directorul USAID Moldova.
Zona turistică „Orheiul Vechi” va fi unul din obiectivele principale pentru turismul receptor și face parte din obiectivele Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.
Precizăm că, Orheiul Vechi a devenit cartea de vizită a turismului rural din Moldova, fiind cea mai popular destinație pentru turiștii străini alături de vinării. Datele statistice arată că actualmente, peste 2000 turisti, din țara și de peste hotare vizitează lunar Orheiul Vechi, iar în perioada de vară numărul vizitatorilor ajunge până la 3000.
Vezi și aceste știri

Perle, bluze, farfurii. Maia Sandu a publicat lista cadourilor pe care le-a primit la Președinție în ultimele luni (DOC)

Un general american vorbește despre riscul unui război între SUA China. Când ar putea începe conflictul

Ședința extraordinară pentru membrii CSP, amânată. Care este motivul (UPDATE)
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
