„MAI a întreprins o serie de acțiuni de prevenire și depistarea a unor acțiuni ilegale, violente sau a unor provocări care ar putea să aibă loc în timpul protestelor din 24 aprilie. Până la această etapă, pentru noi a fost prioritar să organizăm acțiuni de prevenire”, a precizat ministrul.
Potrivit ministrului Alexandru Jizdan, ofițerii MAI au depistat încercări de a organiza acțiuni agresive în timpul manifestărilor din 24 aprilie.
„Se lucrează și acum la neutralizarea grupurilor care pregătesc în mod premeditat astfel de acțiuni. În baza materialelor acumulate a fost inițiată o anchetă, pentru că un grup de persoane plănuia să desfășoare acțiuni cu caracter agresiv, inclusiv agresarea polițiștilor noștri care vor asigura ordinea publică. Cunoaștem anumite persoane care vor să vină și să transforme acest miting din unul pașnic în unul violent. Vom reuși să blocăm acținile de acest fel”, a precizat ministrul MAI.
Ministrul MAI a precizat că vor fi mobilizați destui polițiști pentru a menține o bună desfășurare a evenimentului.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.