Grigore Petrenco: „M-am întâlnit o singură dată cu Filat la Penitenciarul 13, dar nu am putut discuta”

Grigore Petrenco: „M-am întâlnit o singură dată cu Filat la Penitenciarul 13, dar nu am putut discuta”
Foto: Agora.md

Fostul deputat în Parlament, Grigore Petrenco, eliberat marți sub control judiciar, a oferit primul interviu după aproape opt luni de detenție pentru emisiunea „Politica” de la TV7. Petrenco a vorbit despre condițiile din celule, dar și despre Vlad Filat, care este sub strajă în aceeași pușcărie. 

Grigore Petrenco a spus că speră că Penitenciarul 13 va fi închis cândva, iar în locul lui va fi un muzeu. „Pușcăria a fost deschisă în secolul 19, iar condițiile de acolo corespund vremii de atunci. Starea celulelor contravine oricăror standarde. Toaleta e direct în celulă, iar duș practic nici nu e. Te scot la duș o dată în săptămână, o dată în zece zile. Nu există ventilare. Eu mă abțin de la comentarii despre mâncare. E terci de „cauciuc” și supă imposibil de mâncat...”, a mărturisit Petrenco.

El a menționat că s-a văzut o singură dată cu Vlad Filat. „Ne-am salutat, dar nu am vorbit. Pe mine mă duceau undeva, iar el era în celulă. Și pe el l-au izolat informațional, și pe mine. Este o comunicare între celulele altor deținuți, între ale noastre nu erau. Am încercat să-i transmit o carte lui Filat, dar nu mi-au permis, deși am scris o cerere. Unele lucruri ajung până la absurditate”, a mai spus fostul deputat.

Potrivit acestuia, în penitenciar se încalcă multe prevederi legale. „De jure, avocații au voie oricând să discute cu clienții lor, dar de facto nu le este permis decât în anumite zile. Eu trebuia să decid și cui să-i sun, soției sau avocatului. Pe mine mă plimbau acolo unde stau deținuții cu tuberculoză. Când cineva mi-a spus despre asta, am refuzat să mai ies pe acolo și imediat m-au transferat în altă parte și au făcut reparație acolo”, a mai povestit politicianul.

Amintim că Grigore Petrenco și alte câteva persoane au fost arestate pe 6 septembrie 2015 în urma unor proteste cu altercații din fața Procuraturii Generale. După mai bine de 7 luni, deputatului și celor membri ai grupului le-a fost schimbată măsura de arest în arest la domiciliu, sub garanția fracțiunii PSRM din Parlamentul RM. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În mai vor avea loc alegeri noi într-o comună din Strășeni. CEC a dizolvat consiliul local

În mai vor avea loc alegeri noi într-o comună din Strășeni. CEC a dizolvat consiliul local

Deputata BCS, Svetlana Căpățînă a încetat din viață la 52 de ani din cauza complicațiilor provocate de COVID-19

Deputata BCS, Svetlana Căpățînă a încetat din viață la 52 de ani din cauza complicațiilor provocate de COVID-19

Reformă la Procuratură. Robu vrea să modifice structura instituției

Reformă la Procuratură. Robu vrea să modifice structura instituției

Advertoriale
Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

LOVE de la Orange pentru jumătate de milion de vizitatori în Orășelul de Crăciun

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 2
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
  • 3
    Modificări în Protocolul Clinic Național pentru tratarea COVID-19: Carantină redusă de la 14 zile la 10 zile, noi criterii de revenire la muncă și mai multe remedii antivirale incluse
  • 4
    „Cheile la bază” sau „Jos prețul la metan!”: Șoferii de taxi, divizați între protestele din fața Guvernului și rândurile la gazul „de aur” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.