Președintele Nicolae Timofti a înmânat recent distincții mai multor persoane. Ex-președintele Consiliului Național al Femeilor, Ludmila Scalnîi a primit distincția de „Om emerit” al Republicii Moldova. „Eu niciodată nu am fost numită, ci totdeauna am fost aleasă. M-am transformat în Maica Tereza a Moldovei. Am participat la conflictul transnistrean, am operat mai mult de o sută de copii peste hotare cu sprijinul oamenilor. Suntem un popor extraordinar. Am fost în peste 65 de țări ale lumii cu artiștii noștri și am făcut ceva ca Moldova să fie cunoscută. În 1990 am primit Ordinul Republicii, m-am bucurat și acest lucru m-a mobilizat să fac încă mai mult. Pentru mine este o mare onoare să primesc astăzi această distincție.
Ea a declarat că i s-au propus posturi bine plătite în diverse țări ale lumii, dar a refuzat de fiecare dată. „Domnule președinte sunteți fantastic. Numai mata ai putut să-i spui lui Putin că Moldova este o țară independentă. Bravo, doar pentru acest lucru ești cel mai bun președinte al Republicii Moldova”, a declarat Ludmila Scalnîi.
Nicolae Timofti a precizat în cadrul evenimentului că „soarta noastră depinde de noi, dacă vom fi calmi în momentul alegerii conducătorilor noștri și vă rog să nu ne dăm cumpărați și vânduți. Eu i-am zis lui Putin mă mândresc că sunteți de origine și noi tot ne mândrim. Atunci când am fost întrebat în ce limbă vorbesc am răspuns că vorbesc în limba română, care este limba părinților mei și al neamului nostru”, a remarcat președintele țării.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.