Steagul transnistrean interzis la Eurovision

Steagul transnistrean interzis la Eurovision


Utilizarea steagului transnistrean, dar și a altor state nerecunoscute, în cadrul prestațiilor concurenților la Eurovision 2016 va fi interzisă. Aceasta este una din dispozițiile regulamentului făcut public de administrația Stockholm Globe Arena unde va avea loc concursul, transmite Agora.

Potrivit regulamentului, se permite utilizarea steagurilor țărilor participante, sau oricăror alte țări membre ONU, precum și drapelul Uniunii Europene și steagul de curcubeu (simbol LGBT).

Orice alte steaguri locale, sau regionale vor fi interzise.

Regulilor în cauză vor trebui să se conformeze nu doar concurenții la Eurovision 2016, dar și spectatorii care vor veni la concurs.

Din lista steagurilor interzise fac parte cele ale regiunilor Kosovo și Nagorno-Karabah, a peninsulei Crimeea, a tătarilor din Crimeea, a republicilor populare Donețk și Luhansk, a Statului Islamic, a regiunii transnistrene, etc.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Fără soare dar cu temperaturi confortabile. Iată cum va fi vremea în weekend

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

Polonia acordă consumatorilor subvenţii de 380 milioane de dolari în urma creşterii preţurilor la energie

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

35 de decese, provocate de noul coronavirus. Datele laboratoarelor din țară

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 3
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 4
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.