Ministerul Mediului va monitoriza și va sancționa rugurile din anvelope în noaptea de Paști

Ministerul Mediului va monitoriza și va sancționa rugurile din anvelope în noaptea de Paști

În scopul protecţiei mediului și ocrotirii sănătăţii, Ministerul Mediului adresează un apel către toţi cetăţenii, autorităţile publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti de mediu, pentru a contribui la prevenirea poluării aerului atmosferic în rezultatul arderii anvelopelor în Noaptea de Înviere. 

Ministerul Mediului atenționează că, în conformitate cu prevederile art. 149 Cod Contravenţional, poluarea aerului atmosferic cu emisii de poluanţi se sancţionează cu amendă de la 40 la 60 de unităţi convenţionale (800-1200 lei) aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 350 la 500 de unităţi convenţionale (7000-10000 lei) aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Inspectorii de mediu, vor monitoriza, împreună cu colaboratorii organelor de drept, respectarea legislaţiei de mediu şi vor aplica, în caz de necesitate, sancţiuni contravenţionale.

Specialiştii atenţionează că la arderea liberă a anvelopelor în atmosferă se emană 23 substanţe chimice periculoase, dintre care 8 sunt cancerigene. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, oxizi de sulf și de azot, dioxine, furani, metale grele, benzen şi hidrocarburi aromatice policiclice.

Respirarea fumului negru este nocivă şi poate cauza bronşită, astmă, intoxicaţii pulmonare sau boli ale sistemului nervos. Dioxinele se acumulează în plante, în ţesuturile animalelor, peştelui şi a omului. În funcţie de caracteristica şi direcţia vântului, substanţele dăunătoare pot fi dispersate pe calea aerului la distanţe mai mari de 160 km.

Rugul de Paște este un element al nopții Învierii Domnului, acest ritual fiind cunoscut sub numele de „Denii” și poartă, de-a lungul timpului, un mesaj de purificare, ce simbolizează alungarea spiritelor rele. Această cutumă este criticată în permanență și de clerul bisericesc, care afirmă că acest obicei este de origine păgână.

În trecut, pentru rugurile de Paşti erau folosite lemne, acum însă se ard preponderent anvelope. Astfel, aspectul de „purificare” s-a transformat în unul de poluare, având în vedere că produsele dezintegrării anvelopelor uzate de cauciuc sunt foarte nocive.

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.