Găgăuzia a aprobat propriul Cod al Educației. Ministerul de la Chișinău: „Au fost sfidate autoritățile centrale”

Găgăuzia a aprobat propriul Cod al Educației. Ministerul de la Chișinău: „Au fost sfidate autoritățile centrale”
Foto: gazetadesud.md

Ministerul Educației își manifestă dezacordul în legătură cu aprobarea în două lecturi a unui alt Cod al Educației în UTA Găgăuzia. Documentul a fost votat de către Adunarea Populară pe 28 aprilie în cadrul unei ședințe.

Ministerul Educației afirmă că proiectul nu a fost consultat în modul stabilit, cu cetățenii, asociațiile constituite în corespundere cu legea, cu alte părți interesate, Ministerul Educației, precum și alte ministere. Acesta nu a fost plasat pe nici o pagină oficială, fiind imposibil de vizualizat.

„Cadrul juridic al educației în Republica Moldova este stabilit în Codul Educației, adoptat pe 17 iulie 2014 de către Parlamentul Republicii Moldova (unica autoritate legislativă a Republicii Moldova). Considerăm că prin modul în care a fost elaborat și votat proiectul Legii Învățământului Găgăuziei au fost sfidate autoritățile centrale de stat ale Republicii Moldova”, scrie într-un comunicat oficial al ministerului. 

Ministerul Educației a anunțat că va sesiza Parlamentul și Guvernul pentru a examina cazul. 

Sprijină redacția Agora cu 160 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
IGP: De la începutul anului, au fost înregistrate opt cazuri de violență în familie soldate cu decesul victimelor (INFOGRAFIC)

IGP: De la începutul anului, au fost înregistrate opt cazuri de violență în familie soldate cu decesul victimelor (INFOGRAFIC)

Vladimir Putin și alți lideri politici vor absenta de la summitul G20

Vladimir Putin și alți lideri politici vor absenta de la summitul G20

Prevenire, în loc de tratament. Despre violența împotriva femeilor

Prevenire, în loc de tratament. Despre violența împotriva femeilor

Advertoriale
Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    „Ultima șansă a Moldovei”: Mitropolitul Vladimir, mesaj critic către guvernanți, după ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 2
    A uitat unde și-a parcat Toyota, iar acum riscă doi ani de pușcărie. Isprava unui șofer din capitală
  • 3
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
  • 4
    Moldova va începe să procure gaz din „surse alternative”, anunță prim-ministra Natalia Gavrilița. Negocierile cu Gazprom continuă
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.