Potrivit Ministerului Finanțelor, proiectul Bugetului pentru 2016 a fost elaborat în conformitate cu „rezultatul reformelor promovate de Guvern pe parcursul ultimilor ani”. În nota informativă a proiectului, Ministerul Finanțelor a ținut să menționeze că „vor fi eficientizate cheltuielile publice”, iar cei mai mulți bani se vor oferi pentru „programe de importanță vitală, fără a admite crearea de blocaje financiare în sistemul bugetar”.
Documentul relevă că deficitul în bugetul de stat va crește, iar datoriile interne și externe de stat în republică vor crește considerabil spre sfârșitul anului 2016. Se presupune că deficitul bugetar va fi acoperit din contul privatizării averii de stat, precum și din finanțarea externă.
Totodată, actul prevede faptul că veniturile bugetului public național vor crește cu 11,1% față de 2015, iar cheltuielile sunt estimate la aproape 53 de miliarde de lei, cu 13,6% mai mult decât în anul precedent.
Noutăţile documentului ţin de bugete mai mari pentru armată şi mai mici pentru mediu şi investiţii sociale. Cifra la care vor ajunge chestuielile armatei, de 605 milioane lei, înseamnă o creştere cu o treime. Totodată, vor fi alocați cu 38% mai puțini bani pentru protecția mediului. În bugetele unităților administrativ-teritoriale se planifică a fi repartizate 7,866 miliarde de lei. Pentru lucrările de reparații ale instituțiilor de învățămînt subordonate organelor de administrație publică locală se prevăd 180 milioane de lei. Cele mai mari creșteri de alocări bugetare se atestă la Ministerul Economiei, Justiției și Transporturilor.
Amintim că anul trecul Guvernul a aprobat bugetul de stat la începutul lunii aprilie.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.