Rusia ar putea întrerupe astăzi livrările de gaze naturale către Ucraina

Rusia ar putea  întrerupe astăzi livrările de gaze naturale către Ucraina
FOTO: vungtauoil.com


Rusia a ameninţat că întrerupe livrările de gaze naturale către Ucraina luni, la ora 6.00 GMT (9.00, ora Republicii Moldova), după eşecul negocierilor de la Kiev, o măsură susceptibilă să perturbe aprovizionarea în Europa şi să agraveze cel mai dur conflict de pe continent de la Războiul Rece.

„Nu am ajuns la un acord şi este puţin probabil să ne întâlnim din nou. Suntem deja în avion” în drum înapoi către Moscova, a declarat telefonic pentru AFP Serghei Kuprianov, un purtător de cuvânt al gigantului semipublic Gazprom, după negocierile purtate la Kiev, mediate de Uniunea Europeană (UE), scrie Mediafax.

Gazprom a dat ultimatum Kievului până luni, la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), să ramburseze o datorie în valoare de 1,95 de miliarde de dolari.

„Dacă nu primim banii până atunci, nu vom mai furniza gaze naturale”, a declarat Kuprianov.
Livrările de gaze naturale ruseşti către Europa, din care aproape jumătate tranzitează teritoriul ucrainean, riscă să fie afectate, ca în timpul conflictelor gazifere anterioare, în 2006 şi 2009.

Oficiali ucraineni şi europeni au declarat că încă mai speră la un compromis. La Bruxelles, Comisia Europeană (CE) a declarat, într-un comunicat, că este „convinsă” că între Kiev şi Moscova încă mai este posibil un acord.

Kievul a refuzat creşterea preţului decisă de către Moscova după instalarea la putere a liderilor prooccidentali, la sfârşitul lui februarie, în urma îndepărtării prorusului Viktor Ianukovici. Preţul a 1.000 de metri cubi de gaze a crescut atunci de la 268 la 485 de dolari, un preţ fără echivalent în Europa. În "ultima (sa) ofertă", Moscova a propus 385 de dolari.

Gazprom anunță că negocierile de la Kiev în problema gazelor au intrat în impas

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a denunţat duminică „aroganţa” Kievului, care „respinge un compromis rezonabil”, un lucru explicabil, în opinia sa, prin ingerinţa unui „stat terţ”.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Profil de candidat | Circumscripția Nr. 29 Congazcicul de Sus. Îți prezentăm cei trei candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară

Profil de candidat | Circumscripția Nr. 29 Congazcicul de Sus. Îți prezentăm cei trei candidați la funcția de deputat în Adunarea Populară

Mai multe țări au renunțat la restricții și încearcă „să trăiască cu infecția COVID-19”

Mai multe țări au renunțat la restricții și încearcă „să trăiască cu infecția COVID-19”

Veteranii și participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl ar putea primi alocații mai mari din 1 octombrie. Inițiativa PAS

Veteranii și participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl ar putea primi alocații mai mari din 1 octombrie. Inițiativa PAS

Advertoriale
Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

Compania de cercetare „Institutional Investor” plasează Grupul Intesa Sanpaolo în fruntea băncilor europene

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

EuroCreditBank - ofertă specială pentru a-ți asigura viitorul în agricultură

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

Peste 360 de femei au descoperit lumea digitală și secretele antreprenoriatului cu Women Digital Center (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    ZDG: Au plătit zeci de mii de lei pentru vacanță, luând și credite, dar au rămas fără călătorie. Agenția de turism i-a dus de nas (VIDEO)
  • 2
    Fostul deputat condamnat în România, Cristian Rizea, nu poate fi încă extrădat autorităților de peste Prut, pentru că... Explicația ministrului Justiției
  • 3
    S-au supărat? Deputații BCS au părăsit plenul Parlamentului. Iată motivul
  • 4
    Prețurile la gaze pentru Republica Moldova au crescut de patru ori, la 550 de dolari pentru o mie de metri cubi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.