STUDIU. Părerea moldovenilor față de stabilirea refugiaților în Moldova

STUDIU. Părerea moldovenilor față de stabilirea refugiaților în Moldova
Foto: ebc.et

În contextul în care în ultimul timp, la nivel mondial, a crescut considerabil fluxul de refugiați, adică de oameni care sunt forțați să părăsească țările natale pentru a se salva de război, de persecuții sau de dezastre naturale, peste 22% de moldoveni consideră că aceștia în mare măsură nu sunt interesați să se stabilească cu traiul în Republica Moldova. 

Peste 30% consideră că Republica Moldova trebuie să acorde protecție și ajutor refugiaților, iar unul din trei moldoveni este gata să ajute personal un refugiat sau o familie de refugiați ajunși la noi în țară. 25% de respondenți consideră că Republica Moldova la moment găzduiește prea mulți refugiați și nu poate primi alții noi. 

Peste jumătate de moldoveni susțin că ar accepta ca copilul lor să învețe într-o clasă cu un copil provenit dintr-o familie refugiată, să aibă în calitate de coleg de muncă un refugiat sau să fie pretien sau vecin cu o persoană care a fost nevoită să-și părăsească patria. 

Totuși, considerabil mai puțini sunt cei care ar accepta ca o rudă să se căsătorească cu o persoană refugiată - 27,6%, peste 60% sunt categoric împotrivă. 

Aproape o treime din respondenți consideră că probabilitatea ca ei, la rândul lor, să devină refugiați este foarte mică, iar 9,5% sunt de părere opusă - foarte probabil. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Marea Barieră de Corali ar putea fi inclusă în lista patrimoniului mondial „în pericol”. Recomandările ONU

Marea Barieră de Corali ar putea fi inclusă în lista patrimoniului mondial „în pericol”. Recomandările ONU

Franța trimite 100 de generatoare în Ucraina în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice

Franța trimite 100 de generatoare în Ucraina în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice

Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu șeful Comandamentului Operaţiuni speciale din Europa al SUA. Despre ce au discutat

Anatolie Nosatîi a avut o întrevedere cu șeful Comandamentului Operaţiuni speciale din Europa al SUA. Despre ce au discutat

Advertoriale
Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Balkan Pharmaceuticals, decernat cu premiul Notorium 2022 (VIDEO)

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Descoperă excelența în arhitectură prin prisma Toro Center! Vino la Master Class în arhitectură cu Alexandrin Buraga

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

Victoriabank: Unica bancă din clasamentul celor mai buni 20 de angajatori din țară (VIDEO)

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Livada fraților Stăvilă: Cum pot fructele din Moldova să crească din bani europeni (VIDEO)
  • 2
    Dodon, despre războiul declanșat de Rusia: „Niciodată n-am condamnat agresiunea cuiva. Dacă Rusia atacă Transnistria, eu am să-i condamn” (VIDEO)
  • 3
    Ce facem în cazul deconectărilor de la energia electrică? Autoritățile au elaborat un ghid cu recomandări
  • 4
    Ucrainenii trebuie să se pregătească pentru un alt atac masiv cu rachete începând de astăzi, anunță Ministerul de Interne din țara vecină
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.