O nouă rundă de privatizare. Ce trebuie să facă persoanele interesate

O nouă rundă de privatizare. Ce trebuie să facă persoanele interesate
Foto: wikimapia.org

Persoanele fizice şi juridice pot prezenta cereri de participare la cele două concursuri de privatizare, unul investiţional şi altul comercial, anunţate de către Agenţia Proprietăţii Publice (APP) de pe lângă Ministerul Economiei, în cadrul rundei de privatizare iunie-iulie, a doua în anul curent, transmite IPN.

„Întreprinderile, complexe patrimoniale unice şi alte bunuri ce se vor regăsi pe listele publicate în Monitorul Oficial au fost expuse de mai multe ori la privatizare. Atâta doar că s-a mai făcut un pas spre reducerea preţului iniţial de expunere. Pare-se, am ajuns la preţul lor de piaţă”, a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei.

La concursul investiţional va putea fi procurată uzina de bijuterii Giuvaier din Chişinău, cinematografele din Făleşti şi Leova. La concursul comercial au fost expuse mai multe întreprinderi agricole, precum ar centrele de reproducere a păsărilor din Brânzeni, Teleneşti şi Abaclia, Basarabeasca, Ferma de creştere a cailor AT Prolin din Cadâr Lunga, Mina de Piatră Mileştii Mici, complexele sanatoriale de la Sergheevka, „Avtodorojnic” şi ”Sănătate”.

„Dar sunt şi noutăţi în runda de privatizare iunie-iulie 2004. De exemplu, la concursul comercial va putea fi procurat pachetul de 99,6% acţiuni aparţinând statului în SA Drumuri-Cimişlia. Publicul larg cunoaşte că avem 12 întreprinderi cu acest profil, create urmare a restructurării celor peste 30 de întreprinderi de întreţinere a drumurilor. Aceste 12 sunt întreprinderi de nivel regional, ele participă la valorificarea unor mijloace substanţiale anual de peste 100 mln dolari, alocate în Fondului Rutier. Dacă investitorii privaţi le vor capitaliza în continuare, întreprinderile vor deveni eligibile pentru proiectele de infrastructură şi aici avem aproape 1 mlrd euro pachete de finanţări pentru modernizări de drumuri”, a specificat Valeriu Lazăr.

Cererile de participare la concursul investiţional şi cel comercial, împreună cu alte documente şi cu o garanţie bancară de participare, în sumă de 200 de mii de lei, pot fi prezentate APP până la 3 iulie, ora 16.00.

În cadrul rundei de privatizare iunie-iulie 2014 sunt prevăzute, de asemenea, licitaţii „cu strigare” şi cu reducerea a activelor proprietate publică. Iar între 15-18 iulie, vor avea loc licitaţii de vânzare la Bursa de Valori a Moldovei a acţiunilor statutului în 32 de societăţi pe acţiuni.

Valoarea proprietăţii publice expusă la această rundă de privatizare se estimează la 894,44 mln lei. Dar, potrivit Ministerului Economiei, de obicei, se procură circa 10% din activele propuse. În bugetul de stat pentru 2014 este prevăzută suma de 250 mln lei de la privatizare.

Alte știri la subiect:

Continuă privatizarea! Ce proprietăți a scos la mezat Agenția Proprietății Publice

Raționamente politice în anularea „marii privatizări”?

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Olaf Scholz este ales noul cancelar al Germaniei, după 16 ani de mandat ai Angelei Merkel

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

80% dintre moldoveni consideră că, odată încheiată, căsătoria trebuie să fie pe viață (STUDIU)

Advertoriale
În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

În premieră, grupul Balkan Pharmaceuticals a fost decernat cu 3 trofee Notorium Trademark Adwards (VIDEO)

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

FinComBank susţine antreprenorii şi evenimentul „Pria E-Commerce în Moldova”

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

LIVE TEXT. Lansarea rezultatelor celui mai amplu studiu demografic realizat în Republica Moldova - Generații și Gen

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Stamate: „CC e fundamentul apărării democrației”
  • 2
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 3
    CtEDO constată: La ședința în care Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție
  • 4
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.