SUA sugerează că România trebuie să sprijine condiționat Moldova

SUA sugerează că România trebuie să sprijine condiționat Moldova

Statele Unite privesc pozitiv faptul că România, acordând sprijin Republicii Moldova, se asigură că „reformele din acest stat vor continua, pentru că acestea asigură stabilitatea și un progres real”, a arătat, duminică, într-o discuție cu jurnaliști români, adjunctul secretarului american de stat, Antony Blinken, scrie Digi24.

„Sprijinul României pentru o Moldovă puternică, independentă şi proeuropeană este decisiv”, a recunoscut oficialul american. 

Diplomatul american a precizat că a atins subiectul Moldova în toate discuțiile avute cu oficiali din România.

„Cred că este demn de remarcat că sprijinul României pentru Moldova a însemnat asigurarea că Moldova continuă pe drumul reformelor, inclusiv îndeplinirea angajamentelor asumate”, a punctat Antony Blinken. 

El a dat toate aceste răspunsuri după ce fusese întrebat dacă discuțiile despre unirea României cu Moldova ar putea fi o sursă de tensiuni în regiune și dacă Washingtonul vede în Moldova un al doilea stat românesc.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, preşedintele României a trimis Parlamentului, spre reexaminare Legea pentru ratificarea Acordului privind asistența financiară rambursabilă între România și Republica Moldova, semnat la Chișinău, la 7 octombrie 2015. Administrația prezidențială a argumentat că „nu există siguranța că Republica Moldova va continua reformele”. Împrumutul a fost deblocat de curând. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Guvernul maghiar a oferit 40 de burse în universitățile din Ungaria pentru studenții din R. Moldova

Guvernul maghiar a oferit 40 de burse în universitățile din Ungaria pentru studenții din R. Moldova

Votat în prima lectură: Mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie va fi îmbunătățit

Votat în prima lectură: Mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie va fi îmbunătățit

Prețul la motorină trece pragul de 26 de lei, iar benzina va fi mai scumpă cu 16 bani. Explicația ANRE

Prețul la motorină trece pragul de 26 de lei, iar benzina va fi mai scumpă cu 16 bani. Explicația ANRE

Advertoriale
Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 2
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 3
    De la valută, până la limba de stat. Care sunt schimbările care vor avea loc în regiunile anexate de Rusia
  • 4
    I-au spus adio Maiei Sandu, cu avioane de hârtie ce zburau împotriva vântului. Cum a eșuat trucul protestatarilor Șor (FOCUS)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.