11 mln de lei pentru reparația drumurilor din 24 de localități

11 mln de lei pentru reparația drumurilor din 24 de localități
Foto: timpul.md

24 de localități din raionul Briceni vor beneficia anul acesta de reparații ale drumurilor locale. În acest scop, din Fondul Rutier au fost alocate 11 milioane de lei. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, în cadrul unei vizite de lucru în raionul Briceni.

Potrivit lui Botnari, majoritatea primăriilor au demarat deja licitațiile pentru selectarea întreprinderilor care vor efectua lucrările, urmând ca până la finele anului acestea să fie finalizate, iar oamenii din sate să beneficieze de drumuri mai bune. 

Vasile Botnari a subliniat că problema drumurilor din interiorul şi dintre sate a devenit acută şi necesită soluţionare cât mai urgentă. „Reparaţia şi întreţinerea drumurilor locale este responsabilitatea autorităţilor locale, care însă nu dispun bani pentru aceste lucrări, iar drumurile degradează. Anul acesta, vom repara drumurile din peste 700 de sate, iar an de an vom extinde volumul alocațiilor, astfel ca în câțiva ani să soluționăm problema drumurilor din țară atât la nivel național, cât și local", a spus ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. 

Totodată, Vasile Botnari a subliniat necesitatea bunei gestionări a banilor prevăzuți pentru reparația drumurilor. „Banii vor fi alocați autorităților locale, care vor organiza licitațiile pentru selectarea executorilor. Important este ca aceste  mijloace financiare  să fie utilizate corect, conform destinației”, a punctat acesta. 

În anul 2014, din mijloacele Fondului Rutier pe raionul Briceni se preconizează lucrări rutiere în volum total de cca 21 de milioane de lei, inclusiv pentru reparaţia drumurilor din localităţi - 11 milioane de lei, pentru întreţinerea drumurilor - 9 milioane de lei, lucrări de reparaţii curente - 1,3 milioane de lei.

Agora menționează că în acest an, în premieră, din Fondul Rutier au fost alocate peste 400 de milioane de lei destinate autorităților locale pentru reparația drumurilor. 

Citește la același subiect:

Peste 470 de miloane de lei pentru reabilitarea drumurilor din UTA Găgăuzia

Reparația drumurilor în Moldova: S-au dat bani, dar nu s-au folosit

Câte drumuri proaste mai sunt în Moldova

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”

Maia Sandu, despre scandalul în care a fost implicată Avocata Poporului: „Răspunsurile doamnei Moloșag nu au fost convingătoare”

Mai mulți sportivi de performanță, decorați de președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița

Mai mulți sportivi de performanță, decorați de președinta Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița

Discursul de ură, între curaj fictiv, tulburări emoționale și necesitatea de a compensa complexele de inferioritate

Discursul de ură, între curaj fictiv, tulburări emoționale și necesitatea de a compensa complexele de inferioritate

Advertoriale
Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Teleport taxi: „Conducem în siguranță, utilizăm mașini sigure și oferim confort pasagerilor”

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

Medpark a lansat o carte de sănătate pentru copii, în colaborare cu autoarea Ionela Hadârcă (VIDEO)

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

ATENŢIE! Escrocherie în numele Linella pe Facebook şi WhatsApp

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Renato Usatîi face haz pe seama Marinei Tauber, după ce membrii CEC au solicitat scoterea ei din cursa electorală (FOTO)
  • 2
    PAS ia partea CEC-ului, PSRM îi dă dreptate Marinei Tauber. Cum s-au împărțit părerile
  • 3
    Ședința de judecată în care urmează să se decidă dacă Marina Tauber va ieși din cursa electorală se amână pentru mâine. Tauber atacă decizia CEC la Curtea de Apel (UPDATE)
  • 4
    UPDATE: CSP a respins cererea de suspendare a procedurii de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.