Garantarea depozitelor – între creșterea încrederii în bănci și pierderea simțului de prudență

Garantarea depozitelor – între creșterea încrederii în bănci și pierderea simțului de prudență
Foto: dreamgeek.ro


În Republica Moldova, la fel ca în toate ţările, există un Fond de garantare a depozitelor, ce are grijă să restituie banii clienţilor persoane fizice în cazul în care banca se află în proces de lichidare. Comparativ cu garanţiile oferite deponenţilor în sistemul bancar din ţările vecine sau cele din Uniunea Europeană, plafonul de garantare oferit de Fondul din Moldova este unul foarte modest. Astfel, dacă în ţara noastră se oferă 6 mii de lei per deponent sau echivalentul a circa 325 de euro, atunci în România, acest plafon este de 100 de mii de euro (ca şi în majoritatea ţărilor UE), în Ucraina și Rusia - aproape 15 mii de euro.

În sistemul bancar al Republicii Moldova există circa 2,6 milioane de deponenţi ale căror depozite sunt garantate sau 72% din numărul total de deponenți. Valoarea depozitelor deținute de aceștia ating suma de aproximativ 2,6 miliarde de lei. Datele statistice arată că numărul deponenţilor cu depozite ce se încadrează în plafonul de garantare constituie 88%. Lipsa de încredere totală în bănci determină deponenții să fie excesiv de prudenți. Astfel, aceştia își divizează economiile în mai multe depozite şi le depun la diferite bănci, asigurând-se că toate depozitele lor vor fi garantate.

Banii economisiţi la ciorap versus banii depuşi la bancă este o dilemă ce rezultă prioritar din frica de a pierde. Pentru a diminua aceste riscuri și pentru a spori confidența sistemului bancar, autoritățile propun majorarea plafonului de garantare a depozitelor. Experții susțin că aceasta este o măsura importantă de mărire a încrederii în sectorul bancar și estimează că acest plafon ar trebui să crească până la minim circa 50 de mii de lei, iar pe termen mediu și lung - mai mult de atât. Experții fac estimări în baza cifrelor privind salariul mediu pe economie și PIB pe cap de locuitor, sugerând că statistica bancară nu este o bază de calcul tocmai reală și obiectivă pentru determinarea plafonului de garantare.

Totodată, experții Centrului Independent pentru Studii în Economie şi Drept din România susțin că garantarea depozitelor țintește stabilitatea sistemelor financiare în condițiile în care deponenții nu au motive să facă panică și să retragă în masă banii de la o bancă când aud cel mai mic zvon referitor la stabilitatea acesteia. Privită din altă perspectivă însă, garanția se transformă în dezavantaj. Asta pentru că, deponenții nu vor mai fi prudenți atunci când își aleg banca și singurul criteriu de selecție în acest sens ar fi rata de dobândă oferită de bancă, nu și soliditatea ei. Potrivit experților români, și băncile vor fi mai curajoase și vor adopta strategii mai riscante comparativ cu o situaţie în care garanţia lipseşte și asta va determina într-o ultimă instanţă creşterea riscului sistemic. Acești experți sugerează de asemenea ca și contribuțiile băncilor în formarea fondului de garantare a depozitelor bancare să difere, în funcție de coeficientul de risc al acestor instituții bancare.

Menționăm că cele mai recente bănci din sistemul bancar autohton cărora Banca Naţională a Moldovei le-a retras licenţele de activitate au fost Investprivatbank şi Universalbank. În cazul depozitelor clienţilor persoane fizice ale Investprivatbank, Fondul de garantare a depozitelor a transferat în favoarea BC „Banca de Economii” S.A. circa 48,1 mil. lei., aceasta fiind suma totală a depozitelor persoanelor fizice în mărimea garantată ale Investprivatbank, plătită de Banca de Economii.

În cazul Universalbank, Fondul de garantare a depozitelor a efectuat plata depozitelor garantate ale persoanelor fizice prin intermediul B.C. „Victoriabank” S.A. În anul 2012, au fost achitate circa 84,2% din totalul depozitelor garantate ale Universalbank, iar în anul 2013 s-au adresat șase deponenţi, cărora li s-a achitat 14,6 mii de lei.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Top cele mai sigure orașe din lume în anul 2021

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

Cod Galben de înghețuri la sol: Ministerul Agriculturii informează despre metodele de prevenire a pagubelor provocate de răcirea vremii

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de  arme

iData: În Republica Moldova se află peste 65 de mii de persoane fizice care dețin în posesie 77.394 de arme

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Scandal într-un troleibuz din capitală: Un tânăr a fost dat afară după ce a refuzat să-și pună masca de protecție (VIDEO)
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Fostul deputat PDM Vladimir Andronachi a fost pus sub învinuire în dosarul „furtului miliardului”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.