„Pregătirile pentru semnarea acordului au durat 2 ani, noi susținem financiar acest proiect, în timp ce Republica Moldova este cea care trebuie să-l implimenteze. Trebuie să fie clar că tot suportul vine direct către Ministerul Mediului și toate instituțiile Apă-Canal din toate raioanele. Elveția și Austria vor urmări foarte minuțios și atent procesul de implementare pentru a se sigură că acesta va fi unul transparent în beneficiul populației din raioane”, a declarat șeful Biroului de Coordonare al Cooperării Tehnice, Gerhard Schaumberger, semnatarul din partea Austriei.

Proiectul vizează dezvoltarea sectorului de alimentare cu apă și sanitație, costă 4 400 000 de euro, este pe deplin finanțat de Elveția și Austriua și se va desfășura pentru o perioadă de 3 ani și jumătate, din anul 2016 până în 2019. Scopul general al acestui proiect ține de îmbunătățirea sănătății populației Moldovei privind maladiile legate de apă.

Ministrul Mediului, Valeriu Munteanu, a specificat că „Republica Moldova are o necesitate undeva de aproximativ 2 miliarde de euro pentru a asigura toți cetățenii cu apă și sanitație. Din păcate, în ultimii 25 de ani de independență am aprovizionat oamenii cu apă și cu sanitație cum am putut, mai mult cu apă mai puțin cu sanitație, iar procesul de administrare este destul de defectuos”.

Astfel, implementarea proiectului, drept rezultat, va moderniza rețeaua de monitorizare a apelor, actualizarea normelor și standardelor tehnice. Vor fi create un Sistem Informațional Resurselor Apei - SIRA și Cadastrul Apelor. Iar de săptămâna viitoare, va fi întocmit Comitetul pentru Coordonare care va monitoriza implementarea proiectului „Consolidarea cadrului instituțional în sectorul alimentării cu apă și sanitație din Republica Moldova”.

Directorul Biroului pentru Cooperare al Elveției, Simone Giger, a menționat că „Elveția și Austria susțin mărirea numărului de moldoveni cu acces la apă și sanitație. Angajamentul principal pentru noi este accesul la apă curată și la comoditățile sanitare”. 

Partenerii proiectului din partea Republicii Moldova sunt Cancelaria de Stat, Ministerul Sănătății, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenția Apele Moldovei, Asociația Moldova Apă-Canal, CALM, APL și Societatea Civilă. 

 

 

 

 

 

 

Scriem pentru tine. Vrei să ne susții? Sprijinul cititorilor noștri este esențial pentru a putea face în continuare jurnalism independent, iar noi vrem să continuăm cu același curaj și dedicație. Susține redacția AGORA cu o donație pe contul nostru de PayPal sau Patreon. Îți mulțumim!