Mitropolia a „sărbătorit” Ziua Europei mărșăluind împotriva legii antidiscriminare

Mitropolia a „sărbătorit” Ziua Europei mărșăluind împotriva legii antidiscriminare

Mitropolia Chișinăului a organizat astăzi un marș „al familiei tradiționale” în centru capitalei. Participanții au pornit de la Mănăstirea Ciuflea și au mers până la Catedrala mitropolitană, în frunte cu mai multe fețe bisericești, inclusiv Mitropolitul Vladimir. Participanții au purtat lozinci împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex.

Mitropolitul a solicitat în cadrul manifestației anularea legii pentru egalitate, pe care o consideră „tendință distructivă la nivel social și incompatibilă cu credința și datinile poporului”. Evenimentul a coincis cu Ziua Europei, organizată în Parcul Central.

Este al doilea an consecutiv când mitropolia organizează astfel de evenimente.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina ar putea vinde Moldovei 700 de milioane de metri cubi de gaz, în caz de necesitate

Ucraina ar putea vinde Moldovei 700 de milioane de metri cubi de gaz, în caz de necesitate

Barza Albă are un nou director

Barza Albă are un nou director

Gazprom menţine exporturile de gaze naturale către Europa și Turcia

Gazprom menţine exporturile de gaze naturale către Europa și Turcia

Advertoriale
Mobiasbanca devine oficial, dar și la capitolul imagine - OTP Bank

Mobiasbanca devine oficial, dar și la capitolul imagine - OTP Bank

Competiția de alergare de la cea mai înaltă altitudine, organizată vreodată de moldoveni

Competiția de alergare de la cea mai înaltă altitudine, organizată vreodată de moldoveni

FinComBank a lansat primul card de credit cu perioada de grație până la 90 de zile

FinComBank a lansat primul card de credit cu perioada de grație până la 90 de zile

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    O suburbie a Chișinăului a înregistrat cea mai mare rată de vaccinare pe țară. Primarul spune că 62% din locuitori sunt imunizați
  • 2
    Ceban a venit cu noi atacuri la adresa guvernării: „Mă sufoc să tac și să văd cum oamenii buni nu se descurcă”
  • 3
    Cetățenii ruși care doresc să obțină o viză în SUA, incluși în lista „naţionalităţilor fără adăpost". Reacția Moscovei
  • 4
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Centrala Cuciurgan micșorează volumele energiei electrice livrate pe malul drept al Nistrului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.