Premieră în Moldova. Cum poți accesa credite pentru implementarea tehnologiilor de eficienţă energetică

Premieră în Moldova. Cum poți accesa credite pentru implementarea tehnologiilor de eficienţă energetică

Persoanele fizice, dar și juridice din Republica Moldova au posibilitatea să acceseze fonduri în cadrul unui proiect lansat astăzi în premieră. Proiectul prevede acordarea creditelor pentru tehnologii de eficiență energetică. Acesta a fost lansat de Compania Financiară „Prime Capital” în colaborare cu Agenţia Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltarea Internaţională (USAID) şi Agenţia suedeză pentru cooperare internaţională şi dezvoltare (Sida).

„Este prima dată când în Republica Moldova este lansat un asemenea program. Obiectivul nostru a fost să încurajăm utilizarea eficientă a energiei, să ajutăm Moldova să reducă consumul de energie. Acesta proiect înseamnă și business, dar și va asigura și o securitate energetică și un mediu verde și prietenos”, a declarat Ingrid Tersman, ambasadoarea Suediei la Chișinău.

Prezent la eveniment, viceministrul Economiei Tudor Copaci a subliniat că acest proiect este unul binevenit pentru Republica Moldova. „Avem un potențial enorm de a atrage investiții în acest domeniu, pentru că țara noastră importă peste 95% din energie. Un asemenea proiect va determina business-ul să fie mai competitiv, pentru că atunci când facturile energetice, companiile își concentrează efeorturile spre alte măsuri”, a declarat demnitarul.

Programul de creditare prevede acordarea unor sume de până la 7. 000 USD, fără gaj, pe un termen maxim de trei ani şi de la 7.000 la 50. 000 USD cu gaj imobil, dar nu mai mult de 85% din valoare gajului, pe un termen maxim de 10 ani. Rata dobânzii este fixă, având valoare privilegiată faţă de ratele standarde oferite de companie.

„Prime Capital” în colaborare cu USAID şi Sida au semnat un acord pe un termen de 15 ani, care permite companiei „Prime Capital” să acorde credite în sumă de până la 3,5 milioane dolari SUA din capitalul propriu pentru tehnologii de eficiență energetică.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.