În perioada 15 mai - 15 iunie, un grup de voluntari de la Wikipedia română organizează în premieră Wiki Loves Earth în Moldova. Scopul fotografierii ariilor protejate și publicării imaginilor sub o licență liberă este ilustrarea articolelor de pe Wikipedia. De asemenea, organizatorii doresc să sensibilizeze opinia publică asupra importanței păstrării mediului ambiant și a resurselor naturale.
Oricine poate să participe la concurs, indiferent de vârstă, naționalitate sau localizare, cu condiția că este gata să își publice lucrările. Concursul se desfășoară în două etape. În prima etapă, juriul local identifică zece cele mai bune imagini la nivel de țară. Aceste imagini sunt transmise juriului internațional, care în a doua etapă decide care sunt cele mai bune fotografii din toată lumea.
Juriul evaluează fotografiile după criterii de natură tehnică, originalitate și valoare enciclopedică. Este important ca toate imaginile să fie însoțite de descrieri exacte a subiectelor ilustrate. Participanții pot încărca doar propriile imagini și doar în condițiile licenței libere.
Această licență stabilește că autorul este de acord ca imaginile să fie copiate, distribuite și utilizate, inclusiv în scopuri comerciale, fără a obține permisiunea autorului. Află mai multe despre concurs aici. Urmărește pagina de Facebook a concursului, unde vor fi publicate noutăți, evenimente și fotografii.
Vezi și aceste știri

Sezonul de vânătoare în zona de frontieră: 18 persoane au fost documentate pentru practicarea activității ilegal

Moldova, pe locul 4 din 46, după cererile împotriva statului înregistrate la CtEDO

ANRE susține că Apă-Canal Chișinău poate să-și achite facturile la energie electrică. Precizările Agenției
Advertoriale

Vrei să recrutezi ca un profesionist? Iată 5 trucuri care te vor ajuta să găsești cei mai buni angajați

Fundația Orange ajută tinerii din Moldova să dezvolte competențe în domeniul producției digitale (VIDEO)
