„Subliniem că Crimeea va fi mereu bucuroasă ieșirilor pe scenă a Jamalei, asta e Patria ei”, a declarat viceprim-ministrul din Crimeea.
Prin urmare, a continuat el, „este necesar să întreprindă mici acțiuni în legătură cu schimbarea cetățeniei, să vină acasă și să susțină un concert. Tergiversarea subiectului despre deportări trebuiește încheiată, trebuie să se întoarcă la ea acasă. Mereu îi suntem bucuroși, o felecităm și credem, că printre voturile pe care le-a primit din Rusia, multe sunt din partea tătarilor din Crimeea”, a adăugat Gheorghi Muradov.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat de Jamala pentru Otkrytaia Rossia, acum două luni, aceasta a evidențiat că este o interpretă ucraineană și nu renunță la acest statut.
Susanna Dzhamaladinova, care este cunoscută sub pseudonimul Jamala, născută la 27 august 1983 în orașul Osh (Republicia Socialistă Sovietică Kîrghîză, URSS). Tatal - Alim Dzhamaladinov, tătar, iar mama ei - Galina Tumasova, armeancă care provine din Nagorno-Karabah. Copilăria Susanna Dzhamaladinova a petrecut-o în Crimeea, în satul Malorecenskoe aproape de Alușta.
Jamala, cântăreața din Ucraina, cu piesa „1944”, dedicată deportării tătarilor din Crimeea, a devenit câștigătoarea celui de-al 61-lea Eurovision, care a avut loc în capitala suedeză pe arena de concert Globen.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.