Asociația Micului Business cere moratoriu pe 10 ani la orice schimbare a legislației care stimulează microîntreprinderile

Asociația Micului Business cere moratoriu pe 10 ani la orice schimbare a legislației care stimulează microîntreprinderile
Foto: europalibera.org

Deși se vorbește mult și activ despre importanța mediului de afaceri pentru deschiderea de locuri de muncă și potențialul de plăți de impozite starea de facto a lucrurilor rămâne neschimbată, susțin reprezentanții Asociației Micului Business (AMB). Potrivit lor, se așteaptă ca de la începutul anului 2017 să fie interzisă activitatea a peste 40 mii de comercianți mici, conform legii 121 din 29.05.2008 p.5 din articolul 17, aceste locuri de muncă vor fi lichidate.

Cei de la AMB atenționează că situația în sectorul micului business este complicată din cauza politicilor economice discriminatorii: resurse creditare foarte scumpe, bariere birocratice, concurență neloială, copupție la toate nivelele administrative, nepotism agresiv și respectiv incompetența cadrelor din ministere și departamente.

Au fost făcute adresări către actualul prim-ministru și către președintele Parlamentului semnate de peste o mie de agenți economici cu propuneri de rigoare. De la Guvern a fost primit un răspuns absolut formal. Iar de la Parlament nu au primit nici un răspuns. La comisiile parlamentare este înaintat proiectul legii Intreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM). Dar pînă în prezent nu este cunoscut textul propiu-zis și nu este cerută opinia societății civile.

„Accentuăm, că în UE micul business este considerat coloana vertebrală a economiei. În țările dezvoltate micul business are o cotă de pînă la 55 la sută din PIB, iar la noi abia de atinge 30 la sută din PIB. Vânzările agenților economici din micul business scade pe an ce trece, ce reflectă starea gravă a IMM-urilor din Moldova”, susțin cei de la AMB.

Printre revendicările adresate guvernării sunt introducerea unui impozit specific (impozit forfetar) pentru microbusiness, abrogarea p.5 din articolul 17 din LEGEA Nr. 121 din 29.05.2008. „1.1. Comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete şi din autovehicule în pieţe şi/sau în locuri autorizate de autoritatea administraţiei publice locale se exclude la 1 ianuarie 2017.” și declararea de la 1 ianuarie 2017 moratoriu pe 10 ani la orice schimbare a legislației, care stimulează microîntreprinderile.

Termenul de 10 ani este justificat de către AMB prin coincidența sacu termenul Acordului de Asociere pînă cînd va fi armonizată finalmente legislația R. Moldova cu cea a Uniunii Europene.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, trimis în judecată. Bunuri de peste 28 de milioane de lei au fost puse sub sechestru

Ex-directorul SIS, Vasile Botnari, trimis în judecată. Bunuri de peste 28 de milioane de lei au fost puse sub sechestru

Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)

Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)

DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei (VIDEO)

DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei (VIDEO)

Advertoriale
Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

„Ne bucurăm în ciuda lor”  – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

„Ne bucurăm în ciuda lor” – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 2
    O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)
  • 3
    Orașul Nicolaev, Ucraina: Sunt confirmate pierderi omenești și răniți după ce muniții cu dispersie au nimerit într-o stație
  • 4
    Putin a semnat decretele de recunoaștere a independenței regiunilor ocupate de Rusia în Ucraina
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.