Dreptul de a privatiza locuințele de serviciu a fost declarat neconstituțional

Dreptul de a privatiza locuințele de serviciu a fost declarat neconstituțional
Foto: Agora.md

Curtea Constituțională a decis astăzi că dreptul de a privatiza locuințele de serviciu este neconstituțional. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 5 alin.(2) și 17 alin.(1) din Legea privatizării fondului de locuințe, ridicată de avocatul Constantin Lazari în dosarul nr.3-153/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău. Potrivit prevederilor menționate, nu pot fi vândute sau transmise cu titlu gratuit în proprietate privată locuinţele de serviciu.

Curtea a observat că locuinţele de serviciu se atribuie spre utilizare, în mod exclusiv, angajaților și membrilor familiilor lor în perioada exercitării de către aceștia a atribuţiilor funcţionale, potrivit prevederilor legale.

În acest sens, Curtea a subliniat că folosirea locuinţelor de serviciu se află în strânsă legătură cu existența raporturilor de muncă.

În speță, Curtea a reținut că excluderea locuințelor de serviciu din domeniul obiectelor fondului locativ ce pot fi privatizate nu poate fi privită ca o încălcare a art. 46 din Constituție, întrucât locuințele de serviciu  nu constituie patrimoniul angajatului.

În acest sens, Curtea a menționat că „speranța legitimă” cu privire la un „bun” nu poate fi invocată ca „valoare patrimonială", deoarece persoanele care întruneau condițiile necesare pentru a privatiza locuința de serviciu până la intrarea în vigoare a modificărilor legale, prin care s-a instituit interdicția de a privatiza locuințele de serviciu, nu și-au valorificat acest drept.

Adițional, Curtea a subliniat că modificarea legii a avut la bază un interes economic și anume, de a proteja drepturile și interesele altor persoane.

Astfel, instituirea unor dispoziții prin lege ce țin de privatizarea fondului de locuințe care aparține statului, este prerogativa legislatorului care poate să decidă modul de exercitare a dreptului statului asupra bunurilor aflate în proprietatea sa.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Statele baltice susțin aderarea rapidă a Ucrainei la NATO

Statele baltice susțin aderarea rapidă a Ucrainei la NATO

În weekend, circulația va fi sistată pe anumite porțiuni din centrul capitalei. Care sunt recomandările poliției

În weekend, circulația va fi sistată pe anumite porțiuni din centrul capitalei. Care sunt recomandările poliției

Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova

Cine aduce cei mai mulți bani în Bugetul Public Național. TOP cei mai mari contribuabili din R. Moldova

Advertoriale
Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

Cauți un job în IT? Vezi care sunt primii pași pentru a deveni un specialist în domeniu

„Ne bucurăm în ciuda lor”  – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

„Ne bucurăm în ciuda lor” – campania care unește lumile Carla's Dreams și Animaliens Wines

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Procuratura Anticorupție investighează sursele de finanțare a protestului Partidului Șor. Participanții ar fi primit între 400 de lei și 100 de dolari
  • 2
    O deputată i-a transmis președintelui Parlamentului 200 de lei din partea manifestanților ca să iasă la protest. Grosu: Lipsă de inteligență emoțională (FOCUS)
  • 3
    Escaladare pe arena internațională. Rusia anexează patru regiuni ucrainene, iar Zelenski convoacă Consiliul de Securitate (VIDEO)
  • 4
    De la predicile lui Isus Hristos, până la bombardamente atomice. Declarațiile aberante ale lui Putin
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.