Domnia regelui Felipe al VI-lea a început în primele minute ale zilei de joi, după ce legea organică a abdicării, semnată și promulgată de regele Juan Carlos I cu doar câteva ore înainte, miercuri după-amiază, a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare, scrie Agerpres.
Legea organică cu numărul 3/2014, prin care devine efectivă abdicarea, semnată și promulgată de regele Juan Carlos și contrasemnată de premierul Mariano Rajoy a fost publicată în Monitorul Oficial al Spaniei cu un preambul în care se amintește de decizia abdicării, este reprodus mesajul monarhului din ziua anunțului și sunt precizați pașii parcurși de aceasta în procedura de adoptare de urgență, în cele două camere ale legislativului spaniol.
„Prin urmare, le cer tuturor spaniolilor, persoanelor private și autorităților, să apere și să protejeze această lege organică", se arată în încheierea legii organice, semnate de regele Juan Carlos și contrasemnate de premierul spaniol Mariano Rajoy.
Felipe al VI-lea este de facto rege al Spaniei, urmând să ia parte joi dimineață la ceremonia de proclamare și întronare simbolică în fața camerelor reunite ale legislativului spaniol, la sediul Congresului Deputaților. Ulterior proclamării, el va rosti un discurs în care se așteaptă să indice ideile după care se va ghida pe durata domniei sale.
Legea organică a abdicării a fost deja adusă la Congresul Deputaților, în seara zilei de miercuri, aproape imediat după ce regele Juan Carlos I al Spaniei a semnat-o și promulgat-o, în după-amiaza zilei de miercuri.
Pe durata ceremoniei scurte și solemne care a avut loc la Palatul Regal din Madrid, în prezența reprezentanților instituțiilor statului, regele Juan Carlos nu a rostit niciun discurs. El și-a îmbrățișat fiul, pe prințul moștenitor Felipe de Asturias, și l-a invitat, simbolic, să-i ia locul, în dreapta reginei Sofia.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
