Potrivit unei decizii a Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, a fost refuzată înregistrarea unei mărci comerciale a unui solicitant din Elveția, fiindcă aceasta era reprezentată de o frunză de cânepă, fapt ce ar contravine principiilor etice.
Deseori, persoanele care doresc să înregistreze o marcă aleg denumiri destul de excentrice, ceea ce nu întotdeauna aduce rezultate plauzibile.
O marcă de acest gen, este marca figurativă , depusă spre înregistrare pe cale internațională, de un solicitant elvețian pentru preparate cosmetice, cafea, băuturi alcoolice și țigări, înregistrată în Elveția în anul 2002.
Marca, reprezentată de o frunză de cânepă cu denumirea „free hemp”, care în traducere semnifică „cânepă gratuită” a fost refuzată în majoritatea statelor pentru care a fost depusă.
Denumirea de cânepa este un termen utilizat pentru soiurile industriale de plante de canabis și a produselor sale, care includ fibre, ulei, semințe, de cânepă.
Cânepa nu trebuie confundată cu canabisul, care este utilizat ca un drog de agrement și medicină. Totuși, în percepția publicului larg, noțiunea de cânepă duce cu gândul la canabis.
În urma examinării de fond, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală nu a înregistrat această marcă pe teritoriul Republicii Moldova, pe motivul că denumirea contravine ordinii publice și bunelor moravuri.
Vezi și aceste știri

Litvinenco, despre scoaterea în afara legii a Partidului Șor: Nu constituie un precedent periculos

Președintele ales al Cehiei a avut o primă discuție cu președinta Taiwanului. Gestul ar putea provoca furia Chinei

Șef din cadrul Inspectoratului General al Poliției, în vizorul inspectorilor ANI. Ce au depistat (DOC)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
