Câte 30 de zile de arest preventiv pentru președintele Federației de Baschet și complicii săi

Câte 30 de zile de arest preventiv pentru președintele Federației de Baschet și complicii săi

Judecătoria Buiucani a decis arestarea preventivă a președintelui Federației de Baschet din Republica Moldova (FBRM), Octavian Vucol, și ai celor doi complici ai săi pentru 30 de zile, informează serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție (CNA). 

Deciziile judecătoriei Buiucani sunt cu drept de atac. Așadat, cei  trei învinuiţi în dosarul de escrocherie, în cadrul căruia se examinează deposedarea unui investitor străin de 210 000 de euro, vor petrece următoarele 30 de zile în izolatorul CNA. 

Amintim că preşedintele FBRM, Octavian Vucol, a fost reţinut, luni, 16 mai 2016, de către ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de dobândirea averii străine, prin înşelăciune, în proporţii deosebit de mari. Victima este un cetăţean al Republicii Slovacia şi susţine că ar fi fost deposedat de 210 000 de euro.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Guvernul caută secretari generali pentru șapte ministere. A fost lansat concurs pentru ocuparea funcțiilor

Guvernul caută secretari generali pentru șapte ministere. A fost lansat concurs pentru ocuparea funcțiilor

Ministerul Mediului va lansa în luna noiembrie campania anuală „Un arbore pentru dăinuirea noastră”: 2,5 milioane de puieți vor fi plantați în toată țara

Ministerul Mediului va lansa în luna noiembrie campania anuală „Un arbore pentru dăinuirea noastră”: 2,5 milioane de puieți vor fi plantați în toată țara

Inspectoratul de poliție Fălești are un nou șef interimar

Inspectoratul de poliție Fălești are un nou șef interimar

Advertoriale
Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Cegeka preia DAS Solutions în Moldova

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Cu milioanele în aer. Fotbaliștii de la Sheriff nu își pot primi banii câștigați după meciurile din Liga Campionilor
  • 2
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
  • 3
    Președinta Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 4
    După ce ieri, Igor Dodon a renunțat la mandat, azi a plecat la Moscova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.