Anatol Șalaru: Militarii americani erau pregătiți pentru orice scenariu în PMAN

Anatol Șalaru: Militarii americani erau pregătiți pentru orice scenariu în PMAN

În cadrul emisiunii În PROfunzime cu Lorena Bogza, invitatul Anatol Șalaru, ministrul Apărării Republicii Moldova, a explicat de ce militarii NATO au ajuns în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pe 8 mai și nu pe 9 mai cum și-ar fi dorit aceștia. 

Potrivit ministrului Apărării, „inițial, noi am vrut să facem aceste acțiuni pe 8 mai. Partea americană a dorit să invite și partea rusă în piață și atunci nu am putut să-i invităm pe 8 mai, pe 9 mai. I-am invitat, am văzut că nu vin și împreună cu partea americană să facem această acțiune pe 8 mai, când toată lumea civilizată sărbătorește sfârșitul războiului. Pe 8 mai a fost o actiune civilizata. Ei nu au dorit să demonstreze că sunt o forță, toți știu că sunt o forță. Nu au vrut lui Dodon să-i demonstreze că sunt o forță, pe ei nu-i interesează ce zice Dodon și ce crede Dodon. Americanii erau pregătiți pentru orice scenariu. Nu îi era frică nimănui de Dodon”.

De asemenea, Anatol Șalaru a precizat că faptul că militarii americani au venit pe 8 mai în PMAN, a fost doar o zi de comemorare. Militarii americani au venit în Moldova, conform spuselor ministrului, cu acte în regulă și cu circa 500 de kg de muniții ca să-i învețe pe militarii moldoveni cum să se folosească de armamentul și echipamentul modern.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

Rata de vaccinare a crescut în Italia, după ce certificatul verde a devenit obligatoriu pentru toți angajații

35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

35 de decese și peste 1.500 de cazuri noi infectare cu COVID-19. 260 de pacienți, internați sunt în stare extrem de gravă

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

De astăzi, croații pot călători în Statele Unite fără viză

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Presa rusă scrie pe surse că una din condițiile rușilor e achitarea de către Chișinău a unei datorii de 700 milioane de dolari
  • 2
    De ce Maia Sandu nu se întâlnește cu Vladimir Putin? Explicația prim-ministrei Natalia Gavriliță
  • 3
    Spînu, fără rezultate concrete în urma vizitei în Rusia: „Oferta propusă de Gazprom nu este în avantajul cetățenilor noștri”
  • 4
    Ultimatum din partea Gazprom: „Dacă datoria nu va fi plătită, atunci vom sista livrările de gaz”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.