Compania turistică Perfect Tour obține o victorie importantă în R. Moldova, după 6 ani de litigii în instanțe

Compania turistică Perfect Tour obține o victorie importantă în R. Moldova, după 6 ani de litigii în instanțe

Perfect Tour este un operator turistic din România care a venit pe piața din Republica Moldova în 2010 și a devenit unul din cei mai mari jucători de pe piața turistică locală. Totuși compania a fost nevoită să se judece aproape 6 ani pentru a obține dreptul de a utiliza marca sa comercială.

Agenția Perfect Tour a fost fondată în 2004, iar în scurt timp aceasta a devenit una dintre cele mai importante agenții de pe piața serviciilor de turism din România, cu filiale proprii în Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria si Statele Unite ale Americii, și peste 100.000 de clienți. Filiala din Republica Moldova a fost deschisă în 2010, iar în doar doi ani cifra de afaceri a depășit un milion de euro.

Pe 29 iunie 2010, compania română Perfect International SRL depus la AGEPI cererea de înregistrare a mărcii combinate Perfect Tour. Enjoi life. Choose Perfect.

Bătălia îndelungată pentru „Perfect To(u)r”

Împotriva înregistrării mărcii a fost depusă opoziţie de către o companie turistică din R. Moldova cu o denumire practic identică cu cea a operatorului turistic român - „Perfect Tur” S.R.L, fondată pe 23 februarie 2010 de Alexa Ion. Aceasta a obținut o Hotărâre a Curţii de Apel Chişinău prin care s-a constatat că denumirea de firmă „Perfect-Tur” este bine cunoscută pe teritoriul Republicii Moldova din 20 iunie 2010.

Totodată, compania „Perfect Tur” SRL a depus cererea de înregistrare a mărcii combinate Perfect Tour. Vacanța Perfectă. La acel moment AGEPI a considerat opoziţia întreprinderii moldovenești, drept una întemeiată, având în vedere hotărârea Curţii de Apel Chişinău, iar marca „Perfect Tour. Enjoi life. Choose Perfect!” a fost respinsă de la înregistrare, decizie contestată de către solicitant în Comisia de Contestaţii a AGEPI.

În acelaşi timp, Perfect Internațional SRL a depus o cerere de revizuire la Hotărârea Curţii de Apel Chişinău care a fost respinsă ca inadmisibilă. Totuși, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Perfect International SRL, fiind casată Încheierea Curţii de Apel Chişinău, dar şi Hotărârea Curţii de Apel Chişinău prin care s-a constatat că denumirea de firmă „Perfect-Tur” este bine cunoscută pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată cauza fiind trimisă la rejudecare către Judecătoria Râşcani, mun. Chişinău.

Aceasta din urmă a respins cererea de chemare în judecată înaintată de „Perfect Tur” SRL privind constatarea faptului că denumirea de firmă „Perfect Tur” este bine cunoscută.

Totuși după ce hotărârea a fost atacată la Curtea de Apel Chişinău, s-a admis apelul declarat de „Perfect Tur” SRL, fiind casată Hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău, cu reţinerea pricinii spre rejudecare după competenţă ca instanţă de fond.

Ulterior, prin Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2015 s-a respins integral cererea de chemare în judecată înaintată de „Perfect Tur” SRL privind constatarea faptului că denumirea de firmă Perfect Tur este bine cunoscută pe teritoriul Republicii Moldova, începând cu data de 20 iunie 2010.

Această decizie a fost atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie de către „Perfect Tur” SRL, dar instanța a menţinut în vigoare Hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 23 iulie 2015.AGEPI permite românilor de la Perfect Tour să-și înregistreze marca.

Recent, Comisia de Contestaţii a AGEPI a reluat procedura de examinare a contestaţiei fiind admise revendicările şi acceptată înregistrarea mărcii combinate „Perfect Tour Enjoy life. Choose Perfect!”. Astfel, operatorul turistic din România obține dreptul de a utiliza acest brand pe teritoriul Republicii Moldova.

La momentul publicării articolului reprezentanții companiei române Perfect Internațional SRL, precum și a celei moldovenești Perfect Tur SRL nu au dorit să ofere comentarii pe marginea acestui litigiu.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.