Procuratura Generală anunță că a fost încetată urmărirea penală în cazul decesului lui Dan Pleşca

Procuratura Generală anunță că a fost încetată urmărirea penală în cazul decesului lui Dan Pleşca

Procurorii au încetat urmărirea penală în cazul decesului fiului deputatului PLDM Nae Simion Pleșca. Părinții victimei au depus o solicitare în acest sens.  

„În cadrul instrumentării cauzei penale vizând decesul fiului mai mare al deputatului Nae-Simion Pleşca, reieşind din probele administrate pe dosar, dar şi a cererii succesorilor părţii vătămate (părinţilor victimei), a fost emisă ordinanţa privind încetarea urmăririi penale în privinţa lui Sorin Pleşca”, se menționează în comunicatul emis de PG.

Amintim că, tragedia s-a produs în seara zilei de 7 martie a acestui an, în apartamentul deputatului de pe strada Sfatul Ţării din capitală. Datele preliminare au arătat că, împuşcătura a fost efectuată de către fratele mai mic al victimei, dintr-un pistol de model CZ, deţinut legal.

În rezultatul rănii incompatibile cu viaţa, victima a decedat pe loc. Ulterior, Sorin Pleşca a fost pus sub învinuire pentru lipsirea de viaţă din imprudenţă. În cadrul audierilor efectuate de procurori, acesta a recunoscut pe deplin fapta imputată.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.