Câştigurile din vânzarea activelor de stat grecești vor depăşi două miliarde de euro anul acesta

Câştigurile din vânzarea activelor de stat grecești vor depăşi două miliarde de euro anul acesta
Foto: www.ekathimerini.com

Grecia va finaliza în iunie vânzarea fostului aeroport Hellenikon din Atena, astfel încât câştigurile din privatizări vor depăşi anul acesta două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), a afirmat joi Stergios Pitsiorlas, şeful Agenţiei de Privatizare (HRDAF), transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

Noul Guvern de stânga a oprit unele privatizări, inclusiv cea a companiei Trainose, când a venit la putere în 2015, dar le-a relansat în ianuarie, ca parte a acordului semnat cu creditorii internaţionali. Al treilea pachet de asistenţă financiară obţinut, în iulie, de Grecia (în valoare de 85 de miliarde de euro) prevede un program masiv de privatizare. Banii obţinuţi vor fi folosiţi la achitarea împrumuturilor primite pentru recapitalizarea băncilor şi pentru finanţarea investiţiilor. În ultimii cinci ani, Grecia a obţinut din privatizări trei miliarde de euro.

„Cred că vânzarea va fi finalizată în iunie”, a declarat Stergios Pitsiorlas la postul de televiziune Skai, după ce HRDAF a încheiat discuţiile cu investitorii privind unele condiţii ale vânzării.

În 2014, Grecia a ajuns la un acord de 915 milioane de euro (un miliard de dolari) pentru vânzarea Hellenikon către un consorţiu din care fac parte Lamda Development şi investitori din China şi Abu Dhabi. opoziţia comunităţii locale şi dificultăţile tehnice au întârziat până acum proiectul.

Atena poate obţine în acest an peste două miliarde de euro din vânzarea activelor de stat, şi poate îndeplini obiectivul de a obţine din privatizări venituri de şase miliarde de euro până în 2018, a dat asigurări Pisiorlas.

Conform celui mai recent plan de privatizare al Guvernului, Grecia intenţionează să vândă 5% în OTE, cea mai mare companie elenă de telecomunicaţii. De asemenea, vor fi vândute participaţii minoritare în companiile care furnizează apă în Atena şi Thessaloniki, a adăugat Pitsiorlas.

Pitsiorlas, aflat din martie 2015 la conducerea HRADF, a finalizat acordul de închiriere a aeroporturilor regionale cu suma de 1,23 miliarde de euro cu firma germană Fraport şi vânzarea unei participaţii de 67% în cel mai mare port al ţării - Pireu - grupului chinez de transport maritim Cosco.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Guvernul maghiar a oferit 40 de burse în universitățile din Ungaria pentru studenții din R. Moldova

Guvernul maghiar a oferit 40 de burse în universitățile din Ungaria pentru studenții din R. Moldova

Votat în prima lectură: Mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie va fi îmbunătățit

Votat în prima lectură: Mecanismului de asigurare a drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie va fi îmbunătățit

Prețul la motorină trece pragul de 26 de lei, iar benzina va fi mai scumpă cu 16 bani. Explicația ANRE

Prețul la motorină trece pragul de 26 de lei, iar benzina va fi mai scumpă cu 16 bani. Explicația ANRE

Advertoriale
Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Linella lansează o nouă campanie de imagine „Zi de zi adunăm Moldova la masă”

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Spune adio așteptării: Ia-ți imediat cardul tău personalizat de la maib

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

Gala Fermierilor 2022. Cei mai buni agricultori au fost premiați pentru rezultate remarcabile

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sală arhiplină la Palatul Național. Peste 1.800 de spectatori au urmărit filmul CARBON în cadrul premierei naționale
  • 2
    Președinta Parlamentului European consideră necesară accelerarea procedurii de aderare a Ucrainei și R. Moldova la UE
  • 3
    De la valută, până la limba de stat. Care sunt schimbările care vor avea loc în regiunile anexate de Rusia
  • 4
    I-au spus adio Maiei Sandu, cu avioane de hârtie ce zburau împotriva vântului. Cum a eșuat trucul protestatarilor Șor (FOCUS)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.