Judecătoria Buiucani a emis mandate de arestare pe numele celor cinci reţinuţi în dosarul Primăria

Judecătoria Buiucani a emis mandate de arestare pe numele celor cinci reţinuţi în dosarul Primăria

Judecătoria Buiucani a emis, astăzi,  mandate de arestare pe numele celor cinci persoane reţinute în dosarul Primăria. Toţi cinci au fost arestaţi preventiv pentru termene între 10 şi 25 de zile. Potrivit magistraţilor, patru dintre învinuiţi vor fi plasaţi în izolatorul CNA, iar un arestat, cu probleme de sănătate, va fi transferat în Penitenciarul nr. 16.

Amintim că, miercuri, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au reţinut  cinci persoane, în cadrul mai multor dosare penale, pornite pe faptul coruperii pasive, traficului de influenţă, falsului în acte publice şi depăşirii atribuţiilor de serviciu, comise de către persoane publice din cadrul Primăriei, Inspecţiei de stat în construcţii, dar şi persoane fizice. Este vorba despre viceprimarul Capitalei, şeful-adjunct al Direcţiei arhitectură şi urbanism a Primăriei, un inspector al Inspecţiei de stat în construcţii şi doi intermediari.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, funcţionarii Primăriei, prin înţelegere prealabilă cu intermediarii, ar fi admis diverse abuzuri, contra unor sume de bani, pentru diferite servicii precum: urgentarea perfectării unor acte pentru recepţia finală a imobilelor; urgentarea eliberării actelor pentru schimbarea statutului zonelor terenurilor; perfectarea actelor în vederea privatizării spaţiilor nelocative etc. Astfel, cea mai mare sumă estorcată de unii funcţionari ai Primăriei, documentată de CNA, este 12 000 de euro.

Acţiunile de urmărire penală se desfăşoară sub conducerea Procuraturii Anticorupţie.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

906 cazuri noi de COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Câte persoane au decedat

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Februarie 2022 – termenul stabilit de NASA pentru a lansa Artemis 1, prima misiune din programul de revenire pe Lună

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.