Organizațiile neguvernamentale de media își exprimă îngrijorarea în legătură cu încercările repetate de a brusca jurnaliștii și de a-i împiedica să se informeze atunci când se află în exercițiul funcțiunii. Totul după ce , luni, 30 mai, câteva portaluri online au difuzat secvențe video despre incidentul din Piața Marii Adunări Naționale, care a avut loc după o conferință de presă susținută de liderii Platformei DA. Jurnalistul Today.md, Vadim Ungureanu, a fost îmbrâncit și agresat verbal de către o persoană care se afla în anturajul liderilor DA.
Reamintim că, potrivit Codului Penal, împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media sau a jurnalistului, precum şi intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică sunt considerate fapte socialmente periculoase și pedepsite în conformitate cu prevederile acestui cod.
La fel, potrivit Codului contravențional al R. Moldova, acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, este calificată drept act de huliganism și e pasibilă de sancțiuni.
Cerem Ministerului Afacerilor Interne să se autosesizeze în acest caz, să ia măsurile de rigoare și să informeze publicul despre rezultatele investigației.
Vezi și aceste știri

Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)

27 ianuarie - Ziua internațională a comemorării victimelor Holocaustului (LIVE)
