Guvernul Republicii Moldova a aprobat noi cerințe minime de securitate și sănătate în muncă pentru lucrul în fața monitorului. Modificările și completările sunt traspuse din Directiva Consiliului Comunităților Europene din 29 iunie 1990. Hotărârea intră în vigoare de pe 1 ianuarie 2017, iar controlul asupra executării acesteia îi revine Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei.
Potrivit proiectului, angajatorii sunt obligați să efectueze analiza posturilor de lucru pentru a evalua condițiile de securitate și sănătate pe care aceștia le creează lucrătorilor, în special cu privire la posibilele riscuri pentru vedere, probleme fizice și probleme de tensiune nervoasă.
De asemenea, angajatorii trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru remedierea riscurilor descoperite în urma evaluării menționate anterior, ținând cont de efectele suplimentare și combinate ale riscurilor astfel găsite.
Nicolae Eșanu, viceministru al Justiției, a făcut o precizare pe seama acestei hotărâri cu referire la obligativitatea angajatorului să verifice vederea angajatului la angajare. Astfel se poate crea o situație de discrimare și încălcarea dreptului la viața privată. Eșanu a propus precizarea cu „examinarea vederii la cererea angajatului la angajare”.
De asemenea, viceministrul și-a expus părerea în legătură cu pauzele care trebuiesc asigurate de angajatorul pe parcursul zilei. „Rămâne neclar dacă aceste 15 minute se includ în timpul de muncă sau nu, din text nu este clar”, a conchis acesta Nicolae Eșanu.
Ambele observații au fost acceptate pentru modificarea ulterioară.
Mai jos găsiți cerințele minime în securitatea și sănătatea muncii prevăzute de Directiva Consiliului Comunităților Europene.
Vezi și aceste știri

CC sistează examinarea sesizării depuse de Partidul Șor privind prelungirea stării de urgență în R. Moldova. Ce conține contestarea depusă de Marina Tauber

Pandemia COVID-19 pe sfârșite? OMS discută eventuala anulare a urgenței de sănătate publică la nivel internațional

Nisip, lanțuri antiderapante și rezervorul plin cu combustibil: Recomandările salvatorilor pentru șoferii care pornesc la drum pe timp de ninsoare
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
