Astfel, potrivit solicitării procurorului hotărârea luată de Domnica Manole a fost făcută cu „interpretarea eronată de către prima instanță a unei legi”. Procurorul astfel a cerut ca magistratul să fie anchetat în baza articolului 307 din Codul penal care se referă la „pronunțarea cu bună-știință de către judecător a unei hotărâri, sentințe, decizii sau încheieri contrare legii”.
Ieri însă 15 judecători de la Curtea de apel au semnat un demers prin care declarau că „Procurorul General și-a asumat un atentat fără precedent la independența justiției”.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.