Fentanilul, calmantul care l-a ucis pe Prince, este responsabil de numeroase alte decese în SUA

Fentanilul, calmantul care l-a ucis pe Prince, este responsabil de numeroase alte decese în SUA
Foto: musicfeeds.com.au

Fentanilul, un puternic calmant care a fost identificat de medicul legist drept cauza morții superstarului Prince, în urmă cu aproximativ 6 săptămâni, reprezintă o gravă amenințare, pe întregul teritoriu al SUA semnalându-se numeroase cazuri de decese din cauza unor supradoze cu acest medicament, avertizează autorități federale americane, potrivit Agerpers

Cel mai puternic narcotic cunoscut, Fentanilul este un opioid de sinteză obținut în anii '50, în Belgia și are o potență de 50 de ori mai ridicată decât heroina și de până la 100 de ori mai mare decât morfina, conform Centrului american pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Această agenție guvernamentală a subliniat că fentanilul obținut în laboratoare ilegale și decesele în urma supradozelor cu această substanță reprezintă o problemă din ce în ce mai gravă.

Prince, 57 de ani, unul dintre cei mai influenți muzicieni din generația sa, a fost găsit mort în reședința sa dintr-o suburbie din Minneapolis la 21 aprilie. Cauza decesului a fost o supradoză autoadministrată din acest medicament, conform raportului medicului legist ce a fost dat publicității joi.

Numărul deceselor din cauza supradozelor cu opioide sintetice a crescut cu peste 80% în 2014 prin comparație cu anul anterior, iar o mare parte din aceste decese sunt legate de prezența mai abundentă pe piața neagră a fentanilului produs în laboratoare ilegale. Conform datelor oficiale, numai în statul Ohio au avut loc 514 situații de supradoză cu fentanil în 2014, față de doar 92 cu un an înainte.

Autoritățile americane antidrog (The U.S. Drug Enforcement Administration) au emis o alertă la nivel federal cu privire la pericolul reprezentat de fentanil, precizând că până și o doză mică poate ucide. Un medicament destinat în exclusivitate pacienților cu boli în stadii terminale, fentanilul este produs în cantități din ce în ce mai mari în laboratoare ilegale și apoi este vândut pe piața drogurilor.

Deocamdată nu se știe dacă Prince avea o prescripție pentru fentanil după ce a suferit o intervenție chirurgicală la șold. În cazul în care i-a fost prescris acest calmant, identitatea medicului care a făcut acest lucru rămâne încă necunoscută, conform publicației Minneapolis Star Tribune. Burt Kahn, un avocat specializat în cazuri de malpraxis, a precizat că dacă Prince lua acest calmant pe o rețetă prescrisă de un medic, cadrul medical respectiv poate răspunde penal. "Fentanilul este un medicament care nu ar trebui niciodată prescris unui pacient așa cum era Prince, care nu suferea de cancer în fază terminală, pentru că pericolul de supradoză este foarte ridicat", a susținut Kahn.

Între anii 2005 — 2007, conform autorităților americane, s-au produs peste 1.000 de morți din cauza consumului de fentanil, majoritatea lor în Chicago, Detroit și Philadelphia. Atunci, sursa de fentanil era un singur laborator clandestin din Mexic ce a fost distrus.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Vladimir Putin și alți lideri politici vor absenta de la summitul G20

Vladimir Putin și alți lideri politici vor absenta de la summitul G20

Prevenire, în loc de tratament. Despre violența împotriva femeilor

Prevenire, în loc de tratament. Despre violența împotriva femeilor

Sheriff Tiraspol joacă azi cel de-al treilea meci din Liga Campionilor cu Inter Milano. UPDATE: Campioana Moldovei marchează gol

Sheriff Tiraspol joacă azi cel de-al treilea meci din Liga Campionilor cu Inter Milano. UPDATE: Campioana Moldovei marchează gol

Advertoriale
Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Un credit responsabil înseamnă Echilibru, pentru evitarea supraîndatorării

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Sucursalele maib se schimbă la față. Cum arată prima sucursală renovată (FOTO)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

Managerul Glovo Moldova, la un an de activitate: Cele mai frecvente produse livrate și ce l-au învățat moldovenii (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    „Ultima șansă a Moldovei”: Mitropolitul Vladimir, mesaj critic către guvernanți, după ratificarea Convenției de la Istanbul
  • 2
    A uitat unde și-a parcat Toyota, iar acum riscă doi ani de pușcărie. Isprava unui șofer din capitală
  • 3
    Moldova va începe să procure gaz din „surse alternative”, anunță prim-ministra Natalia Gavrilița. Negocierile cu Gazprom continuă
  • 4
    Ministrul desemnat la MAE România: „Moldova a primit o ofertă de la Gazprom de cinci ori mai scumpă decât în contractul de până la luna septembrie”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.