Mită de 100.000 de euro! Un angajat CNA, reținut de oamenii legii

Mită de 100.000 de euro! Un angajat CNA, reținut de oamenii legii
Foto: i1os.com

Pe 3 iunie a fost dispusă pornirea urmăririi penale pe faptul traficului de influență săvârșit de către un angajat al Centrului Național Anticorupție. Temei pentru începerea urmării penale a servit denunțul întocmit de către o persoană care se află în stare de arest în izolatorul CNA, informează Agora.

Potrivit denunțului persoanei respective, angajatul CNA a primit suma de 100.000 de euro pentru a influența decizia asupra unei cauze penale. De asemenea, de a influența nereținerea persoanei care a făcut denunțul.

În aceste două zile au fost efectuate acțiuni de urmărire penală și investigații cu implicarea direcției Securitate internă a CNA în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor care au importanță pentru cauza penală.

Bănuieli privind acțiunile angajatului CNA au apărut și după o anchetă de serviciu efectuată de CNA. Angajatul CNA are statu de inspector superior și lucrează de mult timp în cadrul instituției.

Bănuitul riscă până la 6000 de unități conveționale sau 7 ani de închisoare.

sursa video: privesc.eu

Sprijină redacția Agora cu doar 48 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un cadou dulce de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Comentariul lui Sergiu Sîrbu la intenția ANI de a-i confisca 1,9 milioane de lei

Radu Albot, victorios în primul tur la Forli

Radu Albot, victorios în primul tur la Forli

Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Marina Tauber, acuzată că a cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau constant în campania electorală (VIDEO LIVE)

Advertoriale
Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Cel mai frumos loc e acasă, iar cea mai bună ipotecă e la maib

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

Agrobiznes și iMetos lansează prima platformă de agro-meteo pentru fermierii din Moldova (VIDEO)

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

De sărbători, tot ce dăruieşti e LOVE. Oferte de la Orange pentru clipe de neuitat alături de familie

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    I-au oferit votul de încredere, iar acum cer demisia. Reacția fracțiunii PAS, după declarațiile lui Moloșag
  • 2
    Ultimă oră! Avocata Poporului admite că ar putea să-și dea demisia din funcție după informațiile apărute în spațiul public
  • 3
    Avocata tânărului homosexual, batjocorit în armată, spune că a discutat cu ministrul Apărării la subiect: „Am rămas uluită”
  • 4
    Gheorghe Petic a fost achitat în dosarul violului: „Este pentru prima oară când am strâns mâna unui judecător și i-am mulțumit” (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.