Procurorul Anticorupție: „Avem destule probe ca să demonstrăm vinovăția lui Filat”

Procurorul Anticorupție: „Avem destule probe ca să demonstrăm vinovăția lui Filat”
Foto: Agora.md

Procurorul Anticorupție, Viorel Morari, a acordat un interviu pentru portalul deschide.md în care a făcut câteva precizări cu privire la cazul lui Vlad Filat, dar și la ancheta extinsă a fraudei bancare. Morari nu a exclus că acestea ar putea în scurt timp să se intersecteze. 

„Vlad Filat este subiectul unui dosar deschis pe corupere pasivă şi trafic de influenţă în baza auto-denunţului făcut de Ilan Shor. Deocamdată el nu se intercalează în niciun fel cu ancheta extinsă. Şi asta nu pentru că Vlad Filat nu ar avea nicio legătură cu miliardul, ci pentru că ancheta extinsă încă nu a ajuns la etapa investigării acţiunilor sau inacţiunilor întreprinse de Vlad Filat în perioada când era prim-ministru”, spune Morari.

Totuși, procurorul sugerează că toate acţiunile întreprinse de instituţiile statului care au permis acest furt nu puteau să aibă loc fără „înştiinţarea / „avizarea” / influenţa premierului”.

„Eu sunt de părerea că probele pe care le avem ne permit să menţinem punerea sub învinuire a lui Vlad Filat şi să-i demonstrăm vinovăţia. Dar un lucru vreau să ştiţi: este foarte greu de a acumula probe în dosarele de corupţie. Eu încă nu am întâlnit interceptări în care obiectul urmărit al investigaţiei ar declara cap-coadă că „a primit bani, în ce sumă, i-a primit pentru a face 1), 2), 3), 4). .. dacă nu face se întâmplă asta, asta, asta”. Majoritatea care comit acţiuni de corupţie ştiu tacticile, procedeele de documentare în flagrant. Întrebaţi-i chiar şi pe cei mai mici şi tot o să vă spună cum „corect” trebuie să iei sau dai mită. Şi acum imaginaţi-vă cum se comportă persoanele care au acces la pachete secrete de informaţii, cât de precauţi sunt ei, sau invers: nu sunt precauţi deloc, se consideră buricul pământului în ţara asta şi fac fără niciun gram de ezitare acţiuni înafara legii”, a mai spus Morari.

Amintim că Vlad Filat se află în arest preventiv din 15 octombrie 2015 și este cercetat pentru trafic de influență și corupere pasivă în urma autodenunțului lui Ilan Shor. 

 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

Liderul chinez recunoaște că politica zero COVID a provocat proteste și sugerează relaxarea regulilor, potrivit unui oficial UE

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

UE convine asupra unui plafon de 60 dolari/baril pentru petrolul rusesc

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

11 mii de familii din R. Moldova folosesc electricitatea pentru încălzirea locuințelor. Compensațiile acestora vor fi calculate în baza unui plafon majorat

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași
  • 2
    Cum se aplică compensațiile pentru cei cu consum „zero” sau foarte mic de energie în anul trecut. Spătari: Căutăm soluția
  • 3
    Prețul primei de asigurare medicală în formă fixă ar putea crește de trei ori. Cine poate beneficia de reduceri și cât vor achita salariații
  • 4
    Deputatul Dan Perciun și ministrul Marcel Spatari, despre compensațiile la energie: Bugetul e de 5 miliarde, iar înregistrările numără 700 mii de familii (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.