Vasile Botnari a discutat cu Siim Kallas despre realizarea reformelor în domeniu şi implicarea Uniunii Europene în proiectele de dezvoltare a infrastructurii de transport din Moldova. În cadrul întrevederii, Vasile Botnari l-a informat pe oficialul european despre acţiunile deja demarate, care au ca scop alinierea legislației naționale la directivele europene cu privire la transportul de călători și marfă.
De asemenea, ministrul Transporturilor a solicitat suportul UE pentru realizarea ambițioaselor proiecte de infrastructură planificate pentru Republica Moldova. În acest context, Vasile Botnari i-a transmis Comisarului european Kallas pachetul de propuneri investiționale privind construcția podului rutier peste Prut, de la Ungheni.
„Mizăm ca proiectul de construcţie a podului de la Ungheni să fie inclus în prioritățile de finanțare ale UE pentru anul 2015. De asemenea, suntem extrem de interesați să accesăm fonduri europene pentru construcția segmentului cu ecartament european cu electrificarea acestuia şi a unui centru logistic multimodal la Chişinău”, a anunţat ministrul Vasile Botnari.
La rândul său, vicepreședintele Comisiei Europene, Siim Kallas a declarat că susține implementarea reformelor în Republica Moldova. „Reţeaua Trans-europeană de Transport și Panelul pentru Transport din cadrul Parteneriatului Estic oferă mai multe oportunităţi pentru statele din vecinătatea UE, de care trebuie să beneficieze din plin şi Republica Moldova”, a adăugat comisarul UE pentru Transport.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.